Cum comunicam cu bebelusii?

Comunicarea cu un bebelus este un proces extrem de provocator, care le solicita parintilor toate resursele. Te pot uimi felurile diverse prin care un copil poate comunica, desi nu a rostit inca primele cuvinte.

Interviu realizat cu Monica Reu, mamica si trainer specializat in comunicarea nonviolenta, in cadrul emisiunii "Meditatii pentru parinti", cu Adriana Titieni.

A: Ce facem in momentul in care avem in fata o mogaldeata care inca nu a inceput sa spuna primele cuvinte dar care, prin tot ceea ce face, comunica cu noi ?

M: Parintii pot avea deseori trairi si conflicte interioare in momentul in care isi dau seama ca bebelusul lor comunica ceva, insa ei nu poate descifra bine mesajul transmis sau il interpreteaza gresit. Iar dintre toate reactiile copilului, plansul este cel mai dificil de gestionat de catre parinti.

Am vazut mai multe reactii si mai multe strategii pe care parintii le adopta atunci cand copilul plange, iar unele dintre ele mi se par extrem de nocive, atat pentru parinte, cat si pentru copil. Poate multe mamici au auzit la mamele si bunicile lor ca daca bebelusul este schimbat si mancat, atunci poate fi lasat sa planga, pentru ca astfel i se dezvolta plamanii.

Pentru mine este insa foarte clar ca plansul bebelusului este modalitatea pe care el o are la indemana pentru a ne comunica ceva; chiar daca este curat, spalat si mancat, el are si nevoi emotionale, desi aceastea sunt adesea ignorate, inclusiv de literatura de specialitate. Se pune accentul foarte mult pe dezvoltarea fizica a bebelusului, insa copilul are foarte multe nevoi emotionale carora trebuie sa le dam atentie, iar cea mai importanta este nevoia de siguranta.

Cand un copil plange, chiar daca este mancat si schimbat, inseamna ca are nevoie sa stie ca cineva este alaturi de el. Asadar, chiar daca mama nu stie ce se intampla in momentul acela, ea poate sta langa el si-l poate linisti spunandu-i ca ea e acolo, alaturi de el, iar el e in siguranta. Cuvintele nu vor ajunge la copil, insa intentia si energia mamei se vor transmite acestuia.

Un copil care nu simte ca parintii ii sunt alaturi si ca este acceptat de acestia va creste cu o neincredere in el si in viata si cu frica de a nu-i dezamagi pe cei din jur. Pe de alta parte, un copil ale carui "rezervoare de incredere" au fost umplute in primii ani de viata de atentia, grija si iubirea parintilor va creste mult mai independent, mai sigur si mai increzator in fortele proprii.

Parintii ar trebui sa fie constienti si de faptul ca, daca la adulti plansul ajuta la eliberarea de stres, la copilul mic plansul are valoare de vindecare; plangand, el isi vindeca o trauma, intelegand prin asta orice schimbare in mediul sau obisnuit, care il poate speria prin simplul fapt ca reprezinta ceva nou.

Este important ca parintele sa-l lase pe copil sa planga atat cat are nevoie sa planga. Daca si-a dat seama de ce plange, daca a identificat nevoia copilului, atunci e normal sa intervina. De exemplu, daca cel mic s-a lovit si plange inseamna ca o face pentru ca simte o durere, iar parintele il poate lua in brate fara sa incerce sa-l opreasca din plans.

Desi mi se pare absurd, aud de multe ori cuvinte legate de copii mici care "isi santajeaza emotional" parintii sau "ii manipuleaza". Vorbim totusi de copii mai mici de un an si nu cred ca exista aceste concepte in cazul lor. Ei pur si simplu transmit mesaje de tipul "am o nevoie si plang pentru ca imi doresc sa se intample ceva".

In momentul in care copilul plange, nu este atat de grav ca parintele nu intelege ce anume doreste el plangand pe cat e faptul ca nu ii este alaturi. Asadar, ori de ate ori copilul plange iar parintele nu stie ce sa faca, un prim lucru ar fi sa-l asigure pe cel mic de faptul ca ii este aproape, vorbindu-i si fiind alaturi de el.



Sursa: http://www.itsybitsy.ro/Articole/Lumea-parintilor/Psihologie/Copil-1-3-ani/Cum-comunicam-cu-bebelusii-articol-1633.html