Educatia copiilor in epoca noastra - I

Cuvant al Mitropolitului Ierothei (Vlahos) al Nafpaktei, tinut la Bucuresti in ziua de 31 octombrie 2009, la Paraclisul Spitalului de Copii "Grigore Alexandrescu"

Nu imi programasem sa vin aici, la biserica Spitalului de Copii – dar am fost chemat, daca as putea, sa vin si sa va vad dupa Vecernie, si sa va spun cateva cuvinte despre educatia copiilor.

Asa cum a spus si parintele care ne-a vorbit mai devreme, cu adevarat aici este un loc al durerii, dar si un loc al dragostei. De altfel, durerea este foarte strans legata de dragoste. Cel ce iubeste sufera si, cu cat este mai mare suferinta, cu atat mai mare este dragostea. Si cu cat este mai mare dragostea, cu atat mai mare este si cunoasterea. Dragostea pentru oameni are aceeasi perspectiva ca si dragostea pentru Dumnezeu. Adica, cu cat Il iubim pe Dumnezeu, cu atat si suferim ca sa putem ajunge la o cunoastere si partasie cu Dumnezeu. Si, pe masura suferintei, dobandim si partasie cu Dumnezeu.

Acelasi lucru se intampla si in cele omenesti. Inteleg foarte bine suferinta mamei pentru copilul ei bolnav. Desigur, nu exista doar boli trupesti, ci si boli sufletesti si duhovnicesti.

Candva, cand mergeam pe drum cu Staretul Sofronie (Saharov), s-a apropiat de el o femeie si i-a spus: "Va rog, parinte Sofronie, sa faceti rugaciune pentru copilul meu!" Si Staretul Sofronie i-a spus: "Bineinteles, o sa ma rog – dar cea mai importanta rugaciune este a ta!" I-a spus asta pentru ca, asa cum mi-a explicat, mama iubeste si sufera pentru copilul ei – si, atunci cand cineva are o inima care sufera, cu atat mai puternica este rugaciunea. Iar acest lucru este valabil pentru toate lucrurile. Adica, atunci cand iubim pe cineva si, in acelasi timp, ne rugam si suferim, rugaciunea este mai puternica.

Acest lucru se manifesta si aici, la spital, unde exista multa suferinta. Se manifesta insa si multa dragoste din partea medicilor, din partea personalului medical si din partea dumneavoastra, care ajutati voluntar la aceasta lucrare.

Am fost rugat sa spun cateva cuvinte despre educatia copiilor in zilele noastre. Nu sunt pregatit sa dezvolt tema, asa cum as face-o daca ar trebui sa tin o conferinta, dar va voi prezenta din inima patru puncte simple – pe care cu siguranta le cunoasteti, dar nu strica sa le repet.

1. Copiii sunt darul lui Dumnezeu

Cel mai important lucru pe care as dori sa il subliniez este ca nu sunt ai nostri copiii, ci ai lui Dumnezeu, Care ni i-a dat in dar.

L-am ascultat candva in Atena pe parintele Dumitru Staniloae, la o cuvantare, in care analiza faptul ca intreaga lume este darul lui Dumnezeu. Si acesta este un mare adevar teologic. Fiecare este darul lui Dumnezeu pentru celalalt.

Din aceasta perspectiva vedem intreaga Zidire si o respectam. Toate sunt darurile lui Dumnezeu, iar noi, care primim darurile lui Dumnezeu, ne aducem sinele ca pe "o intoarcere a darului" in iubirea lui Dumnezeu si a fratilor nostri.

Aceasta expresie, doron kai antidoron ("dar si intoarcere a darului"), este liturgica si ne aminteste actul pe care il facem, de a aduce adica la Dumnezeiasca Liturghie painea noastra – prescura, ce se preschimba prin lucrarea Sfantului Duh in Trupul lui Hristos si se daruieste pentru viata noastra. De aceea, in centrul Dumnezeiestii Liturghii, preotul rosteste: "Ale Tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si pentru toate".

In continuare, noi, cei ce ne impartasim cu Trupul si Sangele lui Hristos, ne aducem in dar sinele nostru ca multumire, ca o "intoarcere a darului" lui Dumnezeu si omului. Astfel, crestinul participant la Sfanta Liturghie simte o legatura vie cu Dumnezeu, dar si cu fratii sai.

Acelasi lucru se intampla, prin analogie, si in relatia conjugala si in viata de familie. Barbatul este darul lui Dumnezeu pentru femeie si femeia este darul lui Dumnezeu pentru barbat. Acest lucru este valabil si in relatia dintre  parinti si copii. Parintii trebuie sa isi simta copiii ca darurile lui Dumnezeu pentru ei, dar si copiii trebuie sa ii simta pe parintii lor ca daruri ale lui Dumnezeu pentru ei.

Acelasi lucru trebuie sa se intample si intre parintele duhovnicesc si fiul duhovnicesc. Parintele duhovnicesc nu trebuie sa se simta ca stapan absolut al fiului duhovnicesc, ci ca Dumnezeu a ingaduit ca el sa il invete intru Hristos. La fel, si fiul duhovnicesc trebuie sa il simta pe parintele duhovnicesc ca pe darul lui Dumnezeu pentru el, pe care i l-a trimis ca sa creasca duhovniceste. In acest cadru nu se poate dezvolta dependenta absoluta, nici fiul duhovnicesc nu poate deveni "fan-ul" unui cleric.

Aceasta teologie a darului o putem vedea in toate evenimentele si lucrarile vietii noastre, in harismele pe care le avem, in munca pe care o facem si indeobste in toata viata de familie, sociala si bisericeasca. Astfel, toate devin teologice.

2. Educatia bisericeasca a copiilor

De vreme ce copiii sunt darul lui Dumnezeu, atunci de ce ni i-a dat? Dumnezeu ne-a dat copiii ca sa ii crestem si biologic, si duhovniceste. In tinutul unde slujesc ca episcop, se foloseste o frumoasa expresie. Cand parintii sunt intrebati cati copii au, de regula raspund: "Doi sau trei, ai lui Dumnezeu". Aceasta arata sentimentul cel mai adanc ca copiii sunt daruiti parintilor de Dumnezeu si Ii apartin.

Exista multe carti in circulatie care vorbesc despre educatia copiilor. Cele mai multe dezvolta tema educatiei copiilor din perspectiva principiilor pedagogice si psihologice. Nimeni nu neaga aceste cunostinte, dar cand ne referim in Biserica la educatia copiilor, avem in vedere mai ales educatia bisericeasca.

Asta inseamna ca in Biserica se considera ca scopul omului are legatura cu scopul creatiei. Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul si intru asemanarea Sa – adica, dupa chipul Sau, cu ratiune si autodeterminare, ca sa ajunga la asemanarea Sa, la indumnezeire. Aceasta este lucrarea Bisericii si astfel se defineste si educatia bisericeasca.

Principiul teologic potrivit caruia copiii sunt darul lui Dumnezeu si se cuvine ca ei sa implineasca menirea creatiei lor da un alt continut educatiei lor. Ii legam pe copii de Biserica, adica de viata de Taine si de proslavire a Bisericii, si cu parinti duhovnicesti, asa incat copiii sa inceapa a pasi pe drumul care duce catre unirea lor cu Dumnezeu.

Acesta este intelesul pe care il are slujba savarsita la 40 de zile de la nasterea copilului. Mama duce copilul la biserica si il ofera preotului, care face o anumita slujba. In continuare, acesta o indeamna pe mama sa sarute icoana Maicii Domnului si ii reda copilul. Prin acest act, mama este ca si cum ar spune: "Dumnezeul meu, iti multumesc pentru ca mi-ai dat acest copil. Eu il afierosesc Tie." Apoi Dumnezeu il reda mamei, ca sa il creasca ea, cu ajutorul Lui.

Sfantul Ioan Gura-de-Aur spune ca a naste copii nu este pur si simplu o lucrare a firii, nici a impreunarii dintre barbat si femeie, ci este lucrarea lui Dumnezeu. Astfel, femeia, cand isi vede copilul si spune: "Pe acest copil mi l-a dat Dumnezeu, este copilul lui Dumnezeu, mi l-a dat ca sa-l cresc", ce inseamna asta? Inseamna ca trebuie sa il faca om al lui Dumnezeu. Care este scopul educatiei crestine a copiilor? Ca mama si tatal sa ajute copilul sa creasca in Biserica si sa se sfinteasca. Desigur, parintii vor ajuta copilul sa invete literele, sa studieze, sa dobandeasca anumite cunostinte si sa-si faca o anumita pozitie in societate, dar scopul mai inalt este sa devina sfant.

Daca sunteti atenti, veti vedea ca toti parintii sfinti isi cresc copiii cu o asemenea perspectiva, incat sa dobandeasca caracter bisericesc. Cel mai adanc scop al educatiei copiilor nu este sa ajunga intelepti sau sa fie doar oameni morali in societate, ci sa ajunga buni fii ai lui Dumnezeu, sa dobandeasca infierea dupa har. Acest lucru este foarte important si nu trebuie sa il uitam, nici in zilele bune, nici in zilele rele. Adica, si  atunci cand exista probleme va trebui sa ne rugam: "Dumnezeul meu, al Tau este copilul, rogu-Te, ajuta-l!"

O mama s-a dus la Parintele Paisie Aghioritul si i-a spus: "Parinte Paisie, copilul meu a apucat-o pe un drum gresit, ce trebuie sa fac?". El i-a raspuns: "Trebuie sa il sfatuiesti dupa voia lui Dumnezeu, cu multa dragoste si libertate". Dupa putin timp, femeia s-a dus din nou la Parintele Paisie si i-a spus: "Parinte Paisie, nu asculta! Eu il sfatuiesc, dar nu ma asculta!" I-a raspuns: "Acum nu ii vei mai spune copilului despre Dumnezeu, ci te vei ruga lui Dumnezeu pentru copil. Vei spune: "Dumnezeul meu, al Tau este; ajuta-l Tu, eu nu pot face nimic". Dupa un timp, acea mama l-a intalnit din nou si i-a spus: "Parinte Paisie, ma rog pentru copil, dar nu vad nici un folos". Si i-a raspuns Parintele Paisie: "Acum nici lui Dumnezeu sa nu te mai rogi. Acum vei inceta sa te mai rogi. Ii vei spune doar lui Dumnezeu: "Dumnezeul meu, al Tau este; nu ma voi mai ruga, fa ce doresti, ia-ti surubelnita ca sa il indrepti Tu".

Continuarea in numarul 14 al revistei Familia Ortodoxa

Traducere de Tatiana Petrache

Sursa: http://www.familiaortodoxa.ro/2010/03/10/educatia-copiilor-in-epoca-noastra/

Educatia copiilor in epoca noastra - II

Cuvant al Mitropolitului Ierothei (Vlahos) al Nafpaktei, tinut la Bucuresti in ziua de 31 octombrie 2009, la Paraclisul Spitalului de Copii "Grigore Alexandrescu" (partea a II-a)

3. Copiii sunt membri ai Bisericii cu drepturi egale

Un alt punct important pe care trebuie sa il avem in vedere pentru educatia copiilor este acela ca copiii s-au nascut din anumiti parinti, dar prin nasterea lor din nou in Biserica apartin acesteia (adica Bisericii), careia ii apartin si parintii.

Ce inseamna aceasta? In familie exista relatia dintre parinti si copii: parintii sunt superiori copiilor din punct de vedere al varstei si al cunostintelor, nu poate fi vreodata egalitate intre ei, deoarece unul este rolul parintilor si altul rolul copiilor. Parintii lucreaza ca sa dobandeasca bunurile materiale necesare pentru familie, iar copiii studiaza si se hranesc din cele oferite de parinti. Cu alte cuvinte, nu se pot schimba rolurile si parintii sa se comporte precum copiii, iar copiii precum parintii.

Insa acest lucru nu este la fel valabil in launtrul familiei ecleziale, adica in Biserica. Desigur, si aici exista parinti duhovnicesti, dar paternitatea spirituala nu anuleaza fratietatea in Hristos. Adica, in Biserica, prin Sfantul Botez, Sfantul Mir si toate tainele suntem toti fii ai Bisericii si, intre noi, frati duhovnicesti.

Prin urmare, din partea biologiei functioneaza relatia parinti-copii, dar din partea vietii bisericesti aceasta relatie se transforma in legatura frateasca. Aceasta ajuta foarte mult in educatie, pentru ca parintii trebuie sa isi simta copiii si ca fii biologici, dar si ca frati in Hristos, de vreme ce sunt membri egali ai Bisericii. Aceasta inseamna ca relatia nu este posesiva, ci participativa, de vreme ce amandoi participa la singurul Trup al lui Hristos.

In viata de dupa a Doua Venire a lui Hristos, relatiile dintre oameni nu se vor explica, nici nu se vor defini prin nasterea biologica, ci dupa alte criterii – dupa cat de mult au renascut oamenii in Hristos si in functie de varsta lor duhovniceasca.

Prin urmare, educatia bisericeasca a copiilor tinteste la modul cum, cu timpul, se va micsora aceasta relatie biologica dintre ei si se va dobandi sau se va trai relatia duhovniceasca de fratietate in Hristos.

Exista multe situatii in Biserica in care fiul devine parinte duhovnicesc al tatalui biologic, iar parintii biologici cer sfaturi duhovnicesti de la copiii lor care au o anume pozitie bisericeasca, sunt adica preoti sau monahi. Imi aduc aminte ca de multe ori tatal meu imi telefona sa ceara sfaturi si sa primeasca binecuvantarea mea. Cat este de emotionant cand copilul, care a primit viata de la mama lui si s-a hranit din laptele ei, dupa ce devine preot, isi hraneste mama dandu-i Trupul si Sangele lui Hristos! Mai exista si situatii in care fiul sau fiica au devenit staret, respectiv stareta, iar parintii lor au intrat in obsti, facand ascultare de copiii lor[1].

O situatie pilduitoare este cea a Prorocului Samuil din Vechiul Testament, care, atunci cand era tanar, a adormit in Templu si a auzit glasul Domnului cerandu-i sa transmita un mesaj preotului Templului. Din aceasta tragem concluzia ca de multe ori Dumnezeu poate sa descopere copiilor vointa Sa, pentru a o transmite parintilor. De aceea trebuie sa existe si respect al parintilor fata de copil.

4. Greutatile in cresterea si educarea copiilor din zilele noastre

La fel ca in toate celelalte subiecte, si in ceea ce priveste educatia copiilor vedem greutatile care exista in epoca noastra. Si multi intreaba: ce trebuie sa facem, cum trebuie sa ii educam pe copiii nostri in veacul contemporan, cu multele sale probleme?

Desigur, exista diferente intre veacuri. De pilda, astazi predomina multe provocari rezultate din faptul ca intreaga lume este o vecinatate si in fiecare tara ajung felurite curente si multe traditii. Traim intr-o lume care primeste influente si din Rasarit si din Occident, si la aceasta ajuta mass-media, televizorul, internetul etc.

Cred ca epocile, dincolo de diferente, in profunzimea lor sunt la fel. In toate epocile s-a impus lepadarea de Dumnezeu si secularizarea vietii bisericesti. Ma intreb de multe ori: era mai usoara viata bisericeasca in veacul apostolic, asa cum este descris in Noul Testament, veacul prigoanelor, al razboaielor, al lipsei conditiilor necesare de supravietuire, cand nu existau medicamente si hrana?

Pana la urma, cea mai mare greutate nu provine de la mediu, ci de la sinele nostru, inclinat spre satisfacerea patimilor si a placerii. De altfel, Sfanta Scriptura spune ca unde s-a inmultit pacatul, a prisosit harul (Rom. 5:20).

In fiecare epoca, prin urmare, exista elemente pozitive si negative in educarea copiilor.

In acest punct, as dori sa evidentiez diferenta dintre crestere si educatie, precum si cum sa depaseasca parintii greutatile intampinate astazi in educarea copiilor.

Cele doua cuvinte, crestere* si educatie**, desi cuprind aceeasi notiune, pot avea si un continut diferit. Cuvantul crestere poate sa insemne dezvoltarea biologica, rationala si psihologica a copilului. Cuvantul educatie poate sa insemne formarea pedagogica, social-relationala.

Insa in Biserica prin cuvantul crestere numim mai ales cultivarea biologica, intelectuala si psihologica a copilului, iar prin cuvantul educatie numim mai ales formarea bisericeasca.

Vorbind despre formarea bisericeasca, dupa cum spuneam mai devreme, ne referim la faptul ca copilul va trebui sa simta ca dincolo de familia lui biologica are o familie bisericeasca. In familia biologica exista parinti si frati pe care ii leaga sangele comun, pe cand in familia bisericeasca exista parinti si frati duhovnicesti pe care ii uneste Trupul si Sangele lui Hristos. E nevoie de amandoua aceste familii in formarea copiilor.

Copilul trebuie sa simta ca apartine unei familii biologice in care gaseste dragoste si afectiune, dar in acelasi timp trebuie sa simta ca apartine si unei familii mai largi, care da sens vietii sale. Iar cand exista probleme in familia biologica, poate sa le depaseasca si sa le rezolve in familia duhovniceasca.

Astfel, scopul educatiei copilului este cum sa vina, fara a fugi din familia lui biologica, in spatiul Bisericii, unde va intalni pe Dumnezeul Treimic ca Parinte, pe Maica Domnului ca Mama, pe Sfinti ca frati duhovnicesti si pe toti crestinii ca madulare ale familiei duhovnicesti. Si ultimul scop este sa se uneasca copilul si omul cu Dumnezeu, astfel incat sa considere ca familie a sa toata familia lui Adam, intreaga umanitate.

Cu aceasta perspectiva se vindeca launtric, inlatura iubirea de sine, dobandeste iubirea de Dumnezeu si de oameni si se preschimba intregul sau sine. Prin urmare, el se elibereaza de toate insemnele omului cazut, adica de mandrie, de egoism, de fanatism, de etno-filetism si de multe alte simptome ale unei vieti bolnave sufleteste.

Sa vedem si greutatile pe care le au parintii in educarea copiilor in epoca de azi.

Intr-adevar, este foarte greu sa creasca cineva copii in zilele noastre – traim, desigur, intr-o epoca anti-bisericeasca, in care viziunea despre viata a societatii si a omului este potrivnica scopului Bisericii. Este foarte greu sa creasca cineva copii cand exista mari influente si inrauriri sociale. In societatea de azi exista diferite ideologii, diferite curente care afecteaza copiii. Si toate aceste curente trec in casa prin mijloacele de comunicare in masa, precum televizorul si internetul.

Dincolo de acestea, daca intelegem ca acesti copii nu sunt ai nostri, cum spunea Sfantul Ioan din Kronstadt: "Vad un copil si simt ca este un ingeras al lui Dumnezeu", daca ne rugam pentru copil si incercam sa-l legam de Biserica, de parinti duhovnicesti buni, sa ii dam drept modele sfintii, daca il crestem duhovniceste in Biserica, atunci ii dam acestui copil elemente ca sa infrunte mai usor greutatile vietii.

Sa aratam o foarte mare dragoste fata de copil, nu o dragoste interesata, nu o dragoste cu iubire de sine, ci o dragoste care arata ca sunt fapturile lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu ne-a dat acesti "ingerasi" ca sa ii facem sfinti. Este foarte important, chiar si fata de copiii mici, cand ne apropiem de acestia, sa ne purtam cu ei ca cu niste copii mari, cu mult respect. Pentru ca multi parinti ii simt pe copiii lor mici ca pe niste "bibelouri" frumoase si se joaca cu ei ca si cu niste jucarioare, ca si cum ar fi niste "animalute" insufletite. Asta e o mare greseala!

Trebuie sa ii respectam pe copii, sa ne purtam cu mult respect fata de cele ce ne spun, sa nu ii ironizam, sa le raspundem intr-un fel foarte bland. Nici sa ne comportam cu ei ca si cum ar fi jucarioare, dar nici sa-i dispretuim spunandu-le: "Nu stii nimic!". Sa le vorbim cu multa delicatete, cu multa dragoste si respect! Pentru ca copiii au inima curata si Il inteleg pe Dumnezeu mai bine decat noi…

Staretul Sofronie (Saharov) imi spunea ca, atunci cand vorbesti cu un copil, sa ii vorbesti foarte simplu, sa te duci la nivelul lui – dar foarte serios, ca si cum ar fi un om mare. Si cand copiii intreaba de Dumnezeu, sa nu le spunem lucruri fara sens, nici sa ii dispretuim, ci sa incercam sa gasim cuvintele potrivite, ca sa le vorbim serios.

Spre exemplu, m-a intrebat un copil: "Ce este Dumnezeu? Cine L-a nascut pe Dumnezeu?" Puteam sa-i fi spus: "Ce poti stii acum? Cand vei creste vei afla, nu este pentru varsta ta". Sau sa ii spun ceva care sa sune dispretuitor. Insa i-am raspuns: "Aceasta intrebare este o foarte mare intrebare, bravo ca mi-ai pus-o! Este foarte important pentru tine sa intrebi despre Dumnezeu. Dumnezeu insa se descopera acelor oameni care au inima curata. Incearca si tu sa ai inima curata, si Dumnezeu o sa-ti descopere cine L-a nascut. Exista oameni care au inima curata, acestora li S-a descoperit Dumnezeu; acestia sunt sfinti. Incearca si tu sa ai inima curata, sa mergi la Biserica si sa te rogi lui Dumnezeu, sa spui: «Dumnezeul meu, Te rog, lumineaza-ma sa inteleg ce esti si cine Te-a nascut!». Si, daca te rogi lui Dumnezeu cu inima curata, atunci Dumnezeu poate iti va arata cine este si de ce exista. Pana atunci, poti face altceva. Exista sfinti carora li S-a aratat Dumnezeu. Cand intalnesti vreun sfant care este prietenul lui Dumnezeu, atunci prietenul lui Dumnezeu, Sfantul, iti va vorbi despre Prietenul sau si te va conduce la El".

Vedeti, i-am vorbit simplu copilului; nu l-am dispretuit, nici nu i-am dat un raspuns mincinos, ci i-am aratat o cale – cum sa Il gaseasca pe Dumnezeu prin curatia inimii, prin viata lui in Biserica si prin gasirea unui om sfant; i-am aratat mai ales calea rugaciunii.

Prin urmare, trebuie sa avem mult respect fata de copii, sa avem constiinta ca acestia nu sunt creatiile noastre, ci fiii lui Dumnezeu.

Atunci cand vad un copil mic, ca acesti copilasi pe care ii am in fata mea stand si ascultand cu atentie, simt ca sunt precum niste ingerasi. Asa era Adam inainte de cadere, asa sunt ingerii in cer si oamenii in rai. Prin urmare, din aceasta perspectiva ii si iubesc, dar nu cu egoism; ii respect si incerc sa ii cresc duhovniceste, asa incat sa nu se piarda, ci sa traiasca in Biserica.

Vad o fetita, cea de acolo, care nu urmareste cu ochii, nici cu mintea, ci cu inima sa. Si ceilalti copilasi, aceia mici, urmaresc cu ochisorii lor, dar in mod esential vad cu inima lor, pentru ca inima este radacina ochilor. Cand cineva se uita la un om, intelege ca centrul atentiei sale este aici, in creier, si incearca sa inteleaga ceea ce i se spune. Alte dati, centrul atentiei omului se afla undeva in inima. Si se uita cineva la ochii unui om, care au o adancime ce merge inlauntrul inimii lui.
[1] A se vedea, de pilda, cazul Parintelui Efrem Katunakiotul si al tatalui sau. (n.red.)

* gr. ἀνάπτυξη

** gr. διαπαιδαγώγηση

Traducere de Tatiana Petrache

Sursa: http://www.familiaortodoxa.ro/2010/05/10/educatia-copiilor-in-epoca-noastra-%E2%80%93-ii/