Ce inseamna sa fii crestin?

Toata lumea stie ca crestinismul exista de 2000 de ani. Insa problema care se pune cu adevarat, atat in Biserica cat si in afara sa, este ce inseamna 2000 de ani de crestinism si cum ne raportam la acest fapt.

Oamenii au vederi extrem de diferite asupra sa. Pentru crestini, este un rastimp plin de bucurie, care intareste cea mai importanta dogma a credintei noastre: "Dumnezeu dragoste este". Caci dragostea este indelung-rabdatoare.
Si nu putem nicidecum zice ca aceste doua milenii au cuprins in anii lor doar sfintenie. In mare masura, au fost 2000 de ani de pacate si faradelegi ale noastre. Domnul ne-a ingaduit in acesti 2000 de ani si nu ne-a parasit. Dimpotriva, a continuat sa-si reverse milele Sale peste norodul Sau, Biserica (descoperind noi lucruri sfinte si minuni, dar mai ales prin tinerea noastra in viata – si a Bisericii noastre).

Aceasta inseamna ca Dumnezeul nostru este cu adevarat un Dumnezeu indelung-rabdator – aceasta inseamna ca cu adevarat Dumnezeu este dragoste. Pentru noi, este o bucurie ca crestinismul nu este pe moarte, ci trece intr-un nou mileniu. Pentru crestini, un alt "mileniu" simbolizeaza vesnicia crestinismului; am intrat in al treilea mileniu al istoriei noastre incredintati ca misiunea Bisericii va continua dincolo de anul 2000.

Sunt insa si oameni care au sarbatorit cu bucurie intrarea in noul mileniu din cu totul alte motive. Exista un numar tot mai mare de publicatii seculare, articole de scandal, ba chiar si glume de genul: "Voi, crestinii, sunteti tare batrani – aveti doua mii de ani. La asa varsta", zic acestea, "doamnelor si domnilor crestini ortodocsi, nu credeti c-ar fi cazul sa iesiti din cultura, politica, economie si invatamant? Este vremea", adauga acestea, "cuvenitei retrageri a crestinismului si a propovaduirii in schimb a celui de «al Treilea Testament», a religiei Noului Veac, «New Age»".

O formula indeobste acceptata in zilele noastre ma face sa strig "Contradicitur!" ("Ma impotrivesc!") de fiecare data cand o aud. Acea formula este "mostenirea culturala a Ortodoxiei". Cand aud acea expresie, ma simt silit sa intrerup vorbitorul si sa-i zic: "Iertati-ma, despre ce mostenire vorbiti? O mostenire apare dupa moartea celui ce o detine. Si, totusi, noi suntem in viata. Si, imi pare rau s-o zic, dar nu v-am lasat nimic mostenire voua, necredinciosilor! Doar in perioada comunista se parea ca Ortodoxia nu mai exista, ci doar niste obiecte ale "mostenirii culturale": fresce (carora li se zice "picturi monumentale"), icoane ("lucrari artistice in tempera") si biserici ("monumente de arhitectura medievala") – iar toata aceasta "mostenire" ar putea fi folosita dupa bunul plac.

Insa noi simtim ca noi insine constituim Biserica, aceeasi Biserica a Sfintilor Andrei Rubliov si Serghie din Radonej, si ca n-am lasat nimic prin testament oamenilor atei. Tot ceea ce numiti "mostenirea culturala a Ortodoxiei medievale" ne apartine si vietuim in propria noastra casa, nu intr-un cimitir sau in "muzeul Bisericii Ortodoxe".

Crestinismul n-a pierit; poti fi crestin chiar si in veacul al 21-lea.

Insa ce inseamna sa fii crestin? Voi incerca sa raspund in mai multe feluri la aceasta intrebare, si fiecare raspuns consecutiv il va cuprinde pe cel de dinainte.

Intaiul raspuns este atat de evident si de simplu incat sovaiesc sa il infatisez publicului meu invatat, care s-a obisnuit cu sofisticate jocuri intelectuale. Insa adevarul nu trebuie sa fie sofisticat, "dialectic", "antinomic", ba chiar un "carnaval dialogal"!

Crestinul este pur si simplu un om care priveste la Hristos prin ochii Apostolilor. Asta-i tot. Am mai putea spune ca un crestin poate fi duhovnicesc sau neduhovnicesc, adanc sau superficial, dar cerinta minima necesara pentru a fi crestin este intocmai aceasta: sa privesti la Hristos prin ochii Apostolilor.

Treaba e ca poti privi la Hristos in multe feluri. Unii L-ar putea privi prin ochii Sfantului Apostol Ioan, pe cand altii L-ar putea privi prin ochii lui Iuda...

Sfarsitul anilor 1950, o perioada numita in presa "Dezghetul lui Hrusciov", a insemnat un val memorialistic al clasicilor culturii sovietice. Incepusera sa iasa la iveala informatii despre cei ce pierisera in lagarele de concentrare, cei arestati sau prigoniti – printre ei, oameni de stiinta, poeti si scriitori de exceptie. Asa ca atunci aceia care se propasisera, care primisera ordinele si premiile lui Stalin, s-au grabit sa-si protejeze succesul, ce incepuse sa para scandalos in lumina tragicei sorti a colegilor lor supusi represiunii. "Bineinteles ca am fost prieten cu cei din Gulag, ba chiar am incercat sa-i ocrotesc. Si ce daca am scris un articol in «Pravda» impotriva acelui prieten? Am incercat in acelasi timp sa-l protejez, pe cat am putut mai bine. Mi s-a cerut sa scriu ca era spion japonez; eu, in schimb, m-am marginit sa scriu ca gresea profund. Eu insumi abia am scapat de arestare! L-am protejat asa de darz, incat am primit doar ordinul de clasa a doua, desi la talentul meu mi se cuvenea cel de prima clasa!" Atunci a aparut o epigrama muscatoare in literatura necenzurata, "samizdat":

Pare-se ca cugetul editorilor se odihneste sanatos,

Si poti afla monstrii din randul lor, bine-nteles:

Tocmai ce-a aparut o noua viata a lui Hristos,

Bazata pe-a lui Iuda relatare de succes.

Revin, poti privi la Hristos in diferite feluri. O poti face prin ochii lui Iuda sau prin ochii lui Pontiu Pilat (viziunea lui Pilat asupra lui Hristos se poate gasi in romanul lui Mihail Bulgakov Maestrul si Margareta). Perspectiva lui Pilat nu este o incruntatura plina de ura, ci o privire rece si nepasatoare... Se gaseste in Evanghelii o intrebare la care Hristos n-a raspuns, in ciuda atotstiintei Sale. Departe de a fi una marginala, ea este cea mai importanta intrebare: "Ce este adevarul?"

De ce-a ales Mantuitorul sa nu raspunda la acea intrebare? Nu fiindca n-ar fi stiut ce este Adevarul. El insusi era Adevarul ("Eu sunt Calea, Adevarul si Viata..." – Ioan 14:6). Dar conteaza foarte mult cum se pune intrebarea.

Convorbirea dintre Pontiu Pilat si Hristos este ca o confruntare intre intreaga cultura pagana si noua Evanghelie. Intelepciunea imperiului pagan ajunsese atat de senila, incat cei mai buni oameni de stiinta ai sai proclamasera, in urma cautarii, ca omul nu poate percepe nimic. Aceasta este concluzia definitiva a filosofiei de atunci, filosofia scepticismului si a relativismului. Nimic nu poate fi stiut cu siguranta. Omul este neputincios sa invete ceva adevarat despre lume sau despre sine; filosofii au dovedit deja slabiciunea mintii omenesti si relativitatea tuturor ideilor noastre.

Si il avem pe Pontiu Pilat, un om invatat, familiar cu vechea literatura satirica ce surade cu dispret la mitologia populara ("Graind atat de multe de-aceste divine treburi, rugamu-ne la zei si la eroi sa ne daruiasca cuvant" – Herodot, Istoriile 2:45). Pilat insusi nu crede prea mult in mituri. E un politician, cu o viata lumeasca. Cand se intalneste cu Iisus, isi lamureste cel mai important lucru: Iisus Galileanul nu e un razvratit, nu ameninta nicicum Imperiul, asa ca nu sunt prea mult de vorbit cu El (Pilat greseste insa in privinta aceasta, caci blandul Propovaduitor va schimba radical soarta intregului imperiu prin raspandirea Evangheliei Sale). Si apoi, dintr-o data, cand era pe punctul de a pleca, Pilat aude cuvintele lui Hristos: "spre aceasta am venit in lume, ca sa marturisesc pentru adevar" (Ioan 18:37).

Cuvintele lui Hristos il socheaza, ba chiar il jignesc pe Pontiu Pilat: "Cine esti Tu, ca sa iti permiti cu asa impertinenta sa pretinzi ca cunosti adevarul incognoscibil?! Mai bine i-ai citi pe filosofii nostri, si ei iti vor explica ca adevarul nu poate fi cunoscut de nimeni. Un tamplar pribeag din Galileea sustine ca a venit in lume ca sa o invete ce este adevarul!" Pilat nu vrea sa astepte si nu asteapta un raspuns; el e incredintat ca nu poate fi un raspuns. Iar Hristos, Cel ce cunoaste inima omului, a inteles ca nu e o intrebare, ci mai curand un pretext, un refuz de a pune o intrebare adevarata, o stavila impotriva oricarui raspuns. Din pricina aceasta n-a raspuns Hristos...

Asadar, avem privirea mercenara a lui Iuda si nepasarea rece a lui Pilat. Exista si privirea indignata a Fariseilor, care nu puteau ingadui ca Cineva liber si puternic sa cotropeasca mica lor lume, ascultatoare, ordonata si tihnita. Exista si incruntatura plina de ura a Saducheilor, care socoteau propovaduirea despre o alta lume ca fiind jignitoare si de neinteles – caci ei asteptau de la dumnezeul lor un belsug de binecuvantari aici si acum, in lumea aceasta; el ii rasplatise deja pe Saduchei cu darul puterii, iar ei nu mai asteptau alte daruri.

Mai este si privirea multimii, care cere minuni si lovituri politice, iar atunci cand nu le primeste, se "dezamageste" si striga: "Sa fie rastignit! Sa fie rastignit!" Mai este si privirea celor carora Hristos le-a zis: "Ma cautati fiindca v-ati saturat" (Ioan 6:26). E vorba de viziunea oamenilor despre care Sfantul Dimitrie al Rostovului spunea "l-au cautat pe Iisus nu de dragul Sau, ci de dragul painii pe care le-o daduse". Ei vin la biserica doar ca sa-si rezolve problemele de zi cu zi, sa aprinda o lumanare inainte de o operatie sau un examen.. Unor oameni ca acestia le trebuie o minune. Si nu le pasa cine face acea minune. Nu le pasa la ce biserica se duc sau carui dumnezeu ii aprind o lumanare. Pentru ei, Hristos este Kaspirovskiul primului veac.

Dar crestin este cel ce priveste la Hristos prin ochii Apostolilor. Ce insemnatate are lucrul acesta? Fiindca cele importante se descopera privirii iubitoare, nu celei nepasatoare, uracioase sau consumiste. Apostolii L-au iubit pe Hristos – de aceea este atat de importanta pentru noi marturia lor iubitoare.

Mai mult, Apostolii au fost ucisi pentru ca au vorbit despre Hristos. Blaise Pascal, remarcabilul matematician si ganditor francez din veacul al 17-lea, creatorul celei dintai masini de calculat, a spus odata: "Cred doar acei martori care au ingaduit sa li se taie gaturile". Apostolii sunt astfel de martori. Va voi aminti ca cuvantul grecesc pentru martor, mártÿr, a fost tradus in slavona ca mucenic. Apostolii au urmat calea marturisirii ca mucenici.

In rusa exista expresiile "pódlinnaia právda" ("intocmai adevarul") si "podnogótnaia právda" ("adevarul adevarat"). Aceste expresii se trag de pe vremea cand martorii erau pusi la incercare in fata curtii, pentru a se vedea daca marturia lor poate fi crezuta. "Zici ca l-ai vazut pe invinuit savarsind faradelegea? Dar ai, poate, niste motive ascunse, sau esti doar un calomniator? Esti gata sa-ti intaresti cu durerea ta cuvintele de care depinde viata unui alt om?" Si, asa, martorul era supus la chinuri. Frica de posibila durere ("pódlinnaia právda" inseamna "adevarul rostit sub «dlin», ciomagul gadelui") a redus drastic numarul martorilor mincinosi. Apostolii au dovedit, prin suferirea chinurilor si a executiei, ca au fost niste martori cinstiti. Astazi, iubitorii versiunilor de senzatie ale vietii "necunoscutului Iisus" primesc drepturi de autor pentru fanteziile lor, in vreme ce Apostolii sunt loviti cu pietre...

Pe langa acestea, viziunea apostolica este unica, fiind privirea contemporanilor si a martorilor oculari. Sa fi crestin nu e totuna cu a fi, sa zicem, kantian. Vadit lucru, a fi kantian nu inseamna sa privesti la Kant doar prin ochii celor mai apropiati discipoli. Kantian este cel ce foloseste metodele si termenii gandirii filosofice propuse de Kant. Si se prea poate ca generatiile urmatoare de kantieni sa fi numarat oameni care au inteles stilul de gandire al dascalului lor intr-un mod mai talentat, mai potrivit, decat primii sai discipoli, care nu aveau cuvenitul talent filosofic. Da, este adevarat ca ucenicii cei mai apropiati nu sunt intotdeauna si cei mai talentati. Insa relatia dintre Hristos si ucenicii Sai a fost una foarte aparte. Hristos n-a scris nimic, spre deosebire de Kant. Tot ce stim despre El, stim din relatarile ucenicilor Sai apropiati. Scrierile lor sunt singura evidenta istorica a lui Hristos. De aceea, orice alta incercare de a recladi "invatatura lui Hristos" sau "biografia" Sa se afla in afara taramului istoriei ca stiinta. Astfel de incercari dezvaluie mai mult despre lumea launtrica a unor asemenea "visatori" decat despre Hristos Insusi.

Crestinismul nu este o tabla a inmultirii vesnica si in afara timpului. Crestinismul este vestea acelei fapte unice a lui Dumnezeu, la un anumit punct din spatiu si timp, "in zilele lui Pontiu Pilat". N-am fost atunci acolo. Dar atunci cum putem afla ce s-a petrecut? Doar acceptand marturia celor ce au vazut. Si aceasta este marturia Apostolilor.

Asadar, crestin este cel ce priveste la Hristos prin ochii iubitori si daruiti ai Apostolilor, iar nu prin ochii filosofilor, criticilor si filistinilor ce au urmat.

Daca intelegem acest lucru, vom dobandi putinta de a ne impotrivi celor ce prea des ne invinuiesc de "conservatorism" si "dogmatism". Biserica nu poate sa nu fie conservatoare, deoarece a fost intemeiata in urma acelui eveniment petrecut acum 2000 de ani. Biserica nu poate sa nu fie dogmatica, deoarece isi are temelia in marturia celorlalti martori – Apostolii – si, pentru ea, este important sa nu distorsioneze perceptia acestora despre Hristos.

Se ridica atunci o a doua intrebare: cum se pot familiariza oamenii cu viziunea Apostolilor si unde este exprimata acea viziune? Cel mai succint raspuns este: in Sfintele Scripturi. Amintirile Apostolilor despre intalnirea cu Hristos si trairea tainelor Sale sunt adunate in cartile Noului Testament.

Diacon Andrei Kuraev

Traducere de Radu Hagiu

Sursa: http://www.familiaortodoxa.ro/2010/06/22/ce-inseamna-sa-fi-crestin/