Cum trebuie sa ne spovedim?

24 Mai 2017

Spovedania este esentiala pentru orice crestin, botezat in numele Preasfintei Treimi. Prin Botez omul primeste un vesmant de lumina necreata, un inger pazitor si un loc in rai [in Imparatia lui Dumnezeu], si mai ales este infiat de Dumnezeu, devine cetatean al cerului si casnic al lui Dumnezeu, fiu al lui Dumnezeu dupa har.

Pe masura ce omul inainteaza in viata, aceasta haina luminoasa a vietii se intuneca din cauza pacatelor, se pateaza de faradelegi si trebuie spalata mereu, in mod ritmic si constient, prin Botezul lacrimilor, adica prin Sfanta Taina a Spovedaniei. Ea este indispensabila pentru cresterea noastra in Hristos, asa cum este necesara curatenia casei, spalarea trupului sau igiena.
Spovedania este asadar curatirea sufletului de pacate in fata lui Dumnezeu care iarta pacatele si in prezenta preotului duhovnic care da prin Duhul Sfant sfaturile si tratamentul duhovnicesc care trebuie urmat in fiecare caz in parte.

Mii de oameni care se declara crestini, nu inteleg de ce viata lor este plina de suferinta, de intuneric si de moarte. Insa de cele mai multe ori este din vina pacatelor care sufoca viata noastra si instaureaza dependenta de rau si de instrainare de Dumnezeu. Lipsa de spovedanie echivaleaza cu rarefierea aerului spiritual, cu asfixierea noastra duhovniceasca, ca samanta intre spini, si cu moartea spirituala.

De cele mai multe ori, oamenii care nu s-au spovedit niciodata, sau doar in copilarie, la porunca parintilor, au o frica si o rusine de spovedanie si cauta tot felul de justificari pentru a evita curatenia generala din sufletul si viata lor. Rusinea de preot nu trebuie insa sa fie mai mare decat rusinea pe care o vom avea in fata intregii umanitati si in fata ingerilor, cand se vor da pe fata pacatele noastre si vom fi aruncati in focul cel vesnic.
[ Pacatele nespuse, nemarturisite cu gura noastra duhovnicului din cauza rusinii (sau daca vorbim incet si preotul duhovnic nu aude pacatele marturisite) sunt pacatele nespovedite, astfel raman nedezlegate pe pamant si in cer, deci sunt pacatele care raman neiertate, nu sunt iertate de Dumnezeu, toate aceste pacate pe care nu le-am marturisit parintelui duhovnic se intorc indoit, adica de 2 ori mai multe, daca ne este rusine sa spunem clar duhovnicului tot ce am facut la Spovedanie, asa spune preotul duhovnic si la molifta pentru spovedanie facuta credinciosului (penitentului), adica in rugaciunea dinaintea Sfintei Taine a Spovedaniei. ]
Preotul este si el un om cu siguranta pacatos, si are si el nevoie de duhovnic, si oricum a auzit de multe ori tot felul de pacate, si poate discerne gravitatea, staruinta lor, obisnuinta de a pacatui, pacatul cronic sau ocazional, insotit de pocainta sau de indiferenta etc.

Nimeni nu simte placere sa spuna tainele intunecate ale sufletului sau lui Dumnezeu. Dar El oricum le cunoaste si ne-a vazut cand le-am savarsit, asa ca rusinea de Dumnezeu trebuia sa lucreze atunci cand am facut pacatul, nu cand ne spalam definitiv de el. Pocainta trebuie insotita de lacrimi de regret, de hotararea de a nu mai pacatui, de refuzul pacatului, de constiinta friabilitatii si slabiciunilor noastre. Este un moment de ardere interioara a spinilor pacatelor noastre, de cauterizare a raului din noi. Spovedania este o operatie dureroasa, daca e onesta si totala, prin care se extirpeaza din noi izvoarele raului, ocaziile, prejudecatile, complexele si catalizatorii pacatului. In acest moment de chirurgie duhovniceasca, Dumnezeu transforma in nefiinta pacatele noastre, le sterge din memoria Sa infinita, prin iubire si ne daruieste puterea Duhului Sfant de a nu le mai repeta.

Sfantul Ioan Gura de Aur spunea despre spovedanie: "Daca nou ne amintim de pacatele noastre, Dumnezeu le va uita, iar daca noi le vom uita, Dumnezeu si le va aminti".

Iata cateva dintre sfaturile pe care este bine sa le urmam atunci cand mergem la spovedanie, mai ales daca este Prima Spovedanie, sau una dupa multa vreme.

1. Vorbeste cu Parintele duhovnic. O discutie in prealabil, inainte de Spovedanie, este in masura sa alunge temerile, prejudecatile si parerile despre o asemenea Sfanta Taina. O discutie libera si degajata inseamna si o pregatire mentala pentru marturisirea pacatelor. Duhovnicul iti poate spune ce rugaciuni sa spui inainte de Spovedanie, unde gasesti un ghid de spovedanie etc.

2. Citeste rugaciunile pentru Spovedanie. Marturisirea este un exercitiu spiritual complex, care merge la radacinile caderilor noastre spirituale. Ce alta cale mai buna pentru reconcilierea noastra cu Dumnezeu poate fi decat rugaciunea? Ea aduce si o sensibilitate si o atentie sporita pentru momentul marturisirii, o simtire a efectelor raului in viata noastra, un dor de Dumnezeu si de curatie si o plangere interioara in care pacatele sunt respinse din suflet si apare hotararea de a nu mai pacatui. Dumnezeu poate ierta orice pacat daca ne spovedim sincer si daca urmam tratamentul prescris de Doctor.

3. Mediteaza asupra pacatelor tale. O perioada de bilant interior, de gandire retrospectiva si anticipativa asupra vietii noastre, amintirea vietii de pacat si hotararea de a abandona vechea viata, un clasament interior al caderilor noastre, de la pacatele mici pana la cele omoratoare de suflet, sunt necesare inainte de vorbirea cu Dumnezeu. Inima usurata de rugaciune, simte mai acut nevoia de pocainta. La acest stadiu se afla surogatul de spovedanie din confesiunile protestante, in care vorbirea cu Dumnezeu este anulata si ramane doar o introspectie mentala, inutila din punct de vedere haric. Unii oameni se ghideaza cu Decalogul, altii cer ca duhovnicul sa le puna intrebari. Cel mai indicat este insa un Ghid de spovedanie, unde putem gasi toate pacatele posibile.

4. Sa ai o inima plina de regret. Apropierea de scaunul Spovedaniei inseamna un pas spre Dumnezeu. Lepadarea de pacate si de patimi trebuie facuta insa cu strapungerea inimii, cu regret pentru raul pe care l-ai savarsit, cu dorinta de a vindeca ranile din sufletul tau, care-L intristeaza pe Hristos. Modelul de pocainta este vamesul din parabola Mantuitorului. Asadar, smerenia, pocainta, privirea inspre pamant, realismul pentru neputinta sufletului tau, constiinta pacatuirii, dar si speranta iertarii, dorul dupa virtute, fagaduinta de a pastra lumina in suflet, toate acestea sunt necesare pentru o spovedanie sincera. Vindecarea de pacat inseamna lepadarea lui dar si o perpetua atentie pentru a nu cadea din nou in acelasi intuneric. Parintele duhovnic trebuie sa auda ce este putred si rau, nu ceea ce este bun. Spovedania nu este povestea vietii noastre, ci examenul de extirpare a pacatului si a raului din sufletul nostru.

5. Fii concis. In timpul spovedaniei, toate pacatele trebuie descrise pe scurt, fara a apela la circumstante si amintiri colaterale, sau in amanunte particulare. Parintele duhovnic poate pune intrebari pentru a vedea gravitatea pacatului. Totusi marturisirea nu trebuie sa fii prea general, pentru a permite duhovnicului sa vada amplitudinea si inradacinarea omului in pacat, sau dimpotriva.

6. Fii clar. Nu incerca sa eufemizezi sau sa spui unui pacat altfel decat se numeste el. Expresii de genul "am fost ispitit", "am cazut" etc., nu inseamna nimic in iconomia examenului si a iertarii.

7. Spovedeste-te complet. Este important sa spui toate pacatele, fara a ascunde ceva. Scopul spovedaniei nu este de a arata bine la chestionar, ci de a scapa de pacate si de a afla adevarul despre noi. Este inutil sa mergi la doctor fara sa-i spui si sa-i arati ce te doare, ci altceva. A ascunde adevaratele simptome este echivalent cu perpetuarea bolii si cu agravarea ei. A omite un pacat inseamna ca spovedania este incompleta.

8. Primeste canonul cu credinciosie si implineste-l. Epitimia sau canonul nu este nicidecum o pedeapsa pentru pacat, ci un medicament care alineaza durerea si vindeca ranile interioare ale sufletului. De obicei canonul trebuie sa fie proportional cu pacatul: rugaciuni, milostenie, metanii, post etc. Canonul poate fi si oprirea temporara de la Sfanta Impartasanie, daca gravitatea pacatelor o cere. Canonul este o realitate flexibila, care depinde de la caz la caz, si este destinat accentuarii atentiei penitentului la adevarata viata duhovniceasca.

9. Spovedania este un nou inceput. Pacatele marturisite sunt iertate de Dumnezeu, dar ranile pe care le-au cauzat sufletului raman in suflet. Ele trebuie vindecate prin rugaciune si canon, dar si printr-o prezenta ritmica si atenta la scaunul de spovedanie, pentru a eradica radacinile si prilejurile de pacatuire. A trata pacatul fara a lua in considerare izvorul lui, este echivalent cu a trata efectele, fara a inlatura cauza bolii.
Spovedania nu este un sfarsit, ci un inceput de viata noua.
Pocainta ("metanoia") inseamna "schimbarea mintii", a modului de viata si al felului de a simti, in colaborare stransa cu harul lui Dumnezeu.

10. Spovedania este o realitate care trebuie repetata frecvent. Pentru a curata sistematic sufletul si pentru a creste spiritual, omul are nevoie de Spovedanie, cum are nevoie de spalarea trupului. Odata cu abandonarea vechilor pacate, omul devine mai atent si la nuantele intunecate ale vietii, spovedeste nu numai faptele rele, ci gandurile, intentiile, ideile, care ar putea aduce intuneric in viata sa. Asa ca un om cu o viata spirituala avansata, odata cu smerenia, intareste si aprofundeaza spovedania, ca intalnire cu Dumnezeu si ca bilant interior al sufletului pana la judecata lui Dumnezeu.

Sursa: Doxologia

Sursa: http://ortodoxia.me/cum-trebuie-sa-ne-spovedim/

SPOVEDANIA – LEGAREA RANILOR. CUM SA O FACEM CORECT?

5-04-2009

CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL NE INVATA:

"- Parinte, intru in panica atunci cand am caderi in nevointa mea.

– Nu te teme. Este lupta si vom avea si rani. Acestea se vindeca prin spovedanie. Iata, soldatii aflati in razboi, atunci cand sunt raniti intr-o lupta, alearga imediat la medic, isi leaga rana si continua sa se lupte cu marime de suflet. Intre timp dobandesc si experienta din ranire si se pazesc tot mai bine, astfel incat sa nu mai fie raniti. Asa si noi, atunci cand suntem raniti in nevointa noastra, nu trebuie sa ne pierdem curajul, ci sa alergam la medic – la duhovnic – sa-i aratam rana sa ne vindecam duhovniceste si sa continuam din nou "lupta cea buna"[1]. Rau este atunci cand nu cautam sa-i aflam pe vrajmasii cei infricosatori ai sufletului, patimile, si nu ne nevoim ca sa-i omoram.

– Parinte, unii din marime de suflet nu merg sa se spovedeasca. "Fiindca se poate sa mai fac aceeasi greseala, spun ei, pentru care pricina sa merg si s-o spovedesc? Ca sa-mi bat joc de parintele?".

– Aceasta nu este corect! Este ca si cum un soldat ar spune atunci cand este ranit: "Fiindca razboiul nu s-a terminat si se poate sa fiu ranit din nou, pentru ce sa-mi leg rana?". Dar daca nu o va lega, va avea hemoragie si va muri. Se poate ca din marime de suflet sa nu mearga sa se spovedeasca, dar procedand astfel, in cele din urma se vor netrebnici. Si vezi, diavolul exploateaza pana si harismele. Daca nu ne curatim sufletul prin spovedanie, atunci cand cadem si ne murdarim, socotind ca iarasi vom cadea si ne vom murdari, punem noroi peste vechiul noroi si dupa aceea este greu sa ne curatim.

Nevoia de marturisire

– Parinte, Cuviosul Marcu Ascetul spune: "Cel cunoscator nu se marturiseste lui Dumnezeu prin amintirea caderilor sale, ci prin rabdarea intristarilor ce vin pe urma". Oare la ce se refera?

– Trebuie sa se faca si una, si cealalta. Cel credincios se marturiseste la duhovnic, dar se marturiseste si mai inainte prin rugaciune cu smerenie lui Dumnezeu, golindu-se pe sine: "Dumnezeul meu, am gresit, sunt asa si asa". In acelasi timp primeste si mahnirile ce i se intampla ca pe un medicament.
Sfantul nu spune sa nu faci prima si a doua marturisire, ci numai sa suferi intristarile. Dar ce inseamna "marturisesc"? Oare nu inseamna "a scoate afara ceea ce am inlauntrul meu"? Daca ai bune inlauntrul tau, "te marturisesti Domnului"[2], adica il slavoslovesti pe Dumnezeu. Daca ai rele iti marturisesti pacatele tale.

– Parinte, cand va merge cineva pentru prima data sa se marturiseasca, ii va spune duhovnicului sau toata viata sa de mai inainte?

– Prima data va face o marturisire generala. Precum bolnavul, atunci cand intra in spital, isi spune istoricul sau, ca de pilda: "Am avut o afectiune a plamanilor, dar acum a trecut; am facut o operatie cu anestezie totala sau locala etc.", tot astfel si la prima marturisire, cel ce se marturiseste, daca va incerca sa spuna duhovnicului amanunte din viata sa, acela va afla rana si o va vindeca. De multe ori o lovitura careia nu-i dai importanta va avea consecinte dupa aceea.
Desigur, prima oara cand va merge la duhovnic va spune, sa presupunem, o suta de pacate. A doua oara va spune o suta zece, pentru ca diavolul il va lupta mai mult, fiindca s-a spovedit si i-a stricat treaba. A treia oara se poate sa spuna o suta cincizeci, dar dupa aceea le va micsora mereu numarul, pana cand va merge la marturisire si va avea de spus foarte putine pacate.

Marturisirea corecta

– De ce uneori nu facem nevointa care trebuie ca sa ne indreptam, desi ne mustra constiinta?

– Aceasta se poate intampla si dintr-o lovitura sufleteasca. Atunci cand cineva a intrat in panica din pricina vreunei ispite, ar vrea sa se nevoiasca, dar nu are dispozitie, nu are putere sufleteasca. Atunci trebuie sa se aranjeze launtric prin spovedanie. Prin spovedanie este mangaiat, este intarit si, cu harul lui Dumnezeu, isi regaseste curajul pentru nevointa. Daca nu se aranjeaza ii poate veni si o alta ispita si astfel, intristat cum este, se frange mai tare, il ineaca gandurile, deznadajduieste si dupa aceea nu se mai poate nevoi deloc.

– Si daca aceasta se intampla adeseori?

– Daca se intampla adeseori, omul trebuie sa se aranjeze adeseori, sa-si deschida inima sa duhovnicului, ca sa prinda curaj. Si atunci cand se aranjeaza, trebuie sa puna masina sa alerge, adica sa se nevoiasca cu marime de suflet si intensiv, pentru ca vrajmasul s-o ia la picior.

– Parinte, ce este de vina atunci cand nu simt nevoia de a ma spovedi?

– Nu cumva nu te supraveghezi pe tine? Marturisirea este taina. Sa mergi si in mod simplu sa-ti spui pacatele tale. Ce crezi? Oare nu ai incapatanare? Nu ai egoism? N-o ranesti pe sora ta? Nu judeci? Oare eu ce spun atunci cand merg? "M-am maniat, am judecat …", si duhovnicul imi citeste rugaciunea de iertare. Dar si pacatele mici au si ele greutatea lor.
Atunci cand mergeam la Parintele Tihon[3] sa ma spovedesc, nu aveam nimic serios sa-i spun, dar el imi spunea: "Nisip, fiul meu, nisip!". Pacatele mici se aduna si fac o gramada de nisip, care este mai greu decat o piatra mare. Unul care a facut un pacat mare se gandeste mereu la el, se pocaieste si se smereste. Tu ai multe pacate mici. Daca iti cercetezi insa conditiile in care ai crescut tu si pe cele in care a crescut acela, vei vedea ca esti mai rea decat el.

Sa incerci de asemenea sa fii mai concreta in marturisirea ta. Nu ajunge sa spuna cineva, de pilda, "invidiez, ma manii etc", ci trebuie sa spuna caderile sale concrete pertru ca sa poata fi ajutat. Si atunci cand este vorba ce ceva grav, precum este viclenia, trebuie sa spuna si cum a gandit si cum a actionat, caci altfel isi bate joc de Hristos. Daca omul nu marturiseste adevarul la duhovnic, nu-i descopera greseala sa astfel ca sa-l poata ajuta, pateste vatamare, precum cel bolnav isi pricinuieste un mare rau sanatatii sale atunci cand isi ascunde de medic boala sa. In timp ce daca se arata pe sine exact asa cum este, atunci duhovnicul il poate cunoaste mai bine si il poate ajuta mai eficient.

Pe langa aceasta, atunci cand cineva nedreptateste sau raneste prin comportarea sa pe vreun om, trebuie ca mai intai sa mearga si sa ceara cu smerenie iertare, sa se impace cu el si dupa aceea sa-si marturiseasca duhovnicului caderea sa ca sa ia iertare. Asa vine harul lui Dumnezeu. Daca isi spune gresala sa duhovnicului fara ca mai inainte sa ceara iertare de la omul pe care l-a ranit nu este cu putinta sa i se linisteasca sufletul sau, pentru ca nu se smereste. Afara numai daca omul pe care l-a suparat a murit sau nu-l mai poate afla pentru ca si-a schimbat domiciliul si nu-i are adresa ca sa-i ceara iertare, fie si in scris, daca are dispozitie sa faca si aceasta. Si atunci Dumnezeu il iarta, pentru ca vede dispozitia sa.

– Parinte, dar daca cerem iertare si nu ne iarta?

– Atunci sa facem rugaciune ca Dumnezeu sa-i inmoaie inima. Se poate insa ca Dumnezeu sa nu ajute sa i se inmoaie inima aceluia, pentru ca stie ca de ne va ierta, vom cadea in aceeasi gresala.

– Parinte, atunci cand cineva face o gresala grava, se poate ca acela sa nu o poata marturisi imediat?

– De ce s-o lase? Ca sa se oteteasca? Cu cat tii mai mult un lucru stricat, cu atat se strica si mai mult. De ce sa lase sa treaca o luna, doua, si sa nu mearga indata la duhovnic si s-o marturiseasca? Sa mearga cat mai repede cu putinta. Daca are o rana deschisa, va lasa sa treaca o luna ca sa se vindece? Nu trebuie sa astepte ca sa mearga doar atunci cand duhovnicul va avea mai mult timp, ca sa se simta mai liber. Ci gresala aceea, tac-tac, sa o spuna imediat si dupa aceea, cand duhovnicul va avea mai mult timp, sa mearga pentru mai multa vreme, ca sa discute.
Nu este trebuinta de multa vreme ca sa-mi fac portretul meu. Atunci cand constiinta lucreaza corect, omul in doua cuvinte isi face portretul starii sale. Dar atunci cand exista inlauntru zapaceala, se poate sa spuna multe si sa nu-si faca portretul.
Iata, vad ca unii imi scriu caiete intregi, 20-30 pagini mari cu litere mici si cateva pagini post scriptum… Toate acestea pe care le scriu ei, le-ar fi putut asterne pe o pagina.

Circumstantele atenuante in spovedania noastra se fac agravante pentru constiinta

– Parinte, atunci cand, in timpul marturisirii unui pacat, cineva nu simte durerea pe care a simtit-o atunci cand a facut pacatul, aceasta inseamna ca nu are pocainta adevarata?

– Daca a trecut un timp de atunci de cand a facut acel pacat, rana se cicatrizeaza si de aceea nu simte aceeasi durere. Ceea ce trebuie este sa nu se indreptateasca pe sine in timpul spovedaniei. Eu cand merg sa ma spovedesc si spun, de pilda, "m-am maniat"–  indiferent daca trebuia sa dau si vreo palma – nu spun de ce, ca nu cumva duhovnicul sa-mi dea circumstante atenuante. Cel care se marturiseste si se indreptateste pe sine nu are odihna launtrica, oricat de inconstient ar fi. Circumstantele atenuante pe care le foloseste in marturisirea sa i se fac agravante pentru constiinta sa. In timp ce acela care isi exagereaza gresalele sale, deoarece are o constiinta sensibila, si primeste si un canon mai mare de la duhovnic, unul ca acesta simte o veselie nespusa.
Exista oameni care, daca fura, de pilda, o boaba de strugure, se simt ca si cum ar fi luat multe cosuri de struguri si se gandesc mereu la gresala lor. Nu dorm toata noaptea pana ce nu se duc sa se spovedeasca. Si sunt altii care, desi au furat cosuri intregi de struguri, se indreptatesc pe sine si spun ca au luat numai un ciorchine. Insa aceia care nu numai ca nu se indreptatesc pe ei insisi, ci isi maresc si cea mai mica gresala a lor si se mahnesc si sufera mult pentru o mica neoranduiala a lor, stiti ce mangaiere dumnezeiasca simt? Aici poti vedea dreptatea dumnezeiasca, felul cum rasplateste Bunul Dumnezeu.
Am observat ca toti cei care isi spun pacatele lor cu smerenie duhovnicului si se defaima pe ei insisi, stralucesc, pentru ca primesc harul lui Dumnezeu. Cu cata zdrobire mi-a povestit un ofiter trecut in rezerva tot ceea ce a facut de la varsta de opt ani. Candva a luat o minge de la un copil numai pentru o noapte – a doua zi i-a inapoiat-o – si plangea pentru ca l-a mahnit pe acela. Indata ce a iesit din armata, a mers sa-i caute pe cei pe care ii suparase atunci cand era in serviciu – indiferent daca facand aceasta isi implinise corect datoria serviciului sau – si le-a cerut iertare. Toate le lua asupra sa. Acum locuieste intr-un sat si banii sai ii da milostenie. O slujeste si pe mama lui, care are 95 de ani, fiind tintuita la pat de o paralizie a trupului si, deoarece ii vede trupul cand o ingrijeste, il supara gandul. "Daca Ham a fost pedepsit pentru ca a vazut goliciunea tatalui sau[4], atunci eu...". Plangea mereu. Fata lui ii era schimbata. Cat am invatat din zdrobirea lui!

– Parinte, se poate ca cineva sa-si mareasca gresalele lui, ca sa arate ca face o lucrare fina?

– Aceasta este altceva. In cazul acesta se mandreste din smerenie. 

Dupa spovedanie

– Parinte, dupa spovedanie este normal sa simti o greutate?

– De ce sa simti greutate? Printr-o spovedanie corecta se sterg toate cele vechi. Se deschid alte perspective. Vine harul lui Dumnezeu si il schimba complet pe om. Se pierd tulburarea, cruzimea, nelinistea si vin pacea si linistea. Atat de simtit este lucrul acesta chiar si la exterior, incat le spun unora sa se fotografieze inainte de spovedanie si dupa, ca sa constate si ei insisi schimbarea cea buna, pentru ca pe fata se zugraveste starea duhovniceasca launtrica. Tainele Bisericii fac minuni. Cu cat se apropie cineva de Dumnezeu – Omul Iisus Hristos, se indumnezeieste si este firesc sa raspandeasca harul dumnezeiesc si sa fie tradat de el.

– Parinte, adica dupa o spovedanie sincera trebuie sa simti imediat bucurie?

– Nu intotdeauna. Se poate sa nu te bucuri imediat, ci incet-incet se naste bucuria inlauntrul tau. Dupa spovedanie este trebuinta de recunoasterea marinimoasa. Sa te simti ca acela caruia i se iarta o datorie ce o are si din marime de suflet simte recunostinta si se simte dator fata de binefacatorul lui. Sa multumesti lui Dumnezeu, dar in acelasi timp sa traiesti si psalmul: "Faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea"[5], ca sa nu indraznesti si sa repeti aceleasi greseli.

– Parinte, am citit undeva ca diavolii ne vor chinui in cealalta viata chiar si pentru un gand rau pe care nu l-am spovedit.

– Asculta, atunci cand omul se pocaieste si spune duhovnicului sau tot ceea ce-si aduce aminte fara sa aiba intentia de a ascunde ceva, s-a terminat; aghiuta nu mai are nici o stapanire asupra lui. Iar cand nu isi va spovedi intru cunostinta o parte din pacatele sale, se va chinui in cealalta viata pentru acestea.

– Parinte, atunci cand cineva si-a marturisit greselile lui din tinerete, dar iarasi se gandeste la ele si se chinuieste, este corecta aceasta pozitie a sa?

– Daca are multa zdrobire pentru greselile tineretilor lui si le-a marturisit, nu exista motiv sa se chinuiasca, de vreme ce Dumnezeu i le-a iertat din clipa in care le-a marturisit. De aici inainte nu trebuie sa mai scormoneasca cele vechi, mai ales pacatele trupesti, pentru ca se poate vatama. De pilda, in razboi cade o grenada langa un militar, dar il pazeste Dumnezeu si nu explodeaza. Dupa ce se termina razboiul militarul afla grenada care nu explodase si incepe s-o cerceteze cu curiozitate si in cele din urma este omorat in timp de pace.

Increderea in duhovnic

– Parinte, daca cineva se mahneste pentru ca duhovnicul l-a certat pentru o oarecare gresala, si cade in intristare, aceasta are egoism in sine?

– Ei, desigur ca are egoism in sine. Daca s-ar mahni dupa Dumnezeu, ar primi mangaiere, ar si spori, deoarece ar incerca sa nu mai faca acea greseala. Trebuie sa spuna duhovnicului lui greutatile, gandurile si caderile sale si sa primeasca cu bucurie si blandete si comportamentul sau cel aspru, pentru ca toate se fac din dragoste si din interes pentru sporirea sufletului sau.

– Parinte, si daca nu primesc certarea si observatia?

– Daca nu primesti, vei ramane neindreptata. Cei care nu primesc observatiile nici de la oamenii pe care ii iubesc, raman niste lemne strambe si ei singuri se netrebnicesc duhovniceste. Precum scandurile care nu primesc rindeluirea tamplarului ca sa devina mobila sfarsesc la cofraje si scari, unde sunt calcate si murdarite pana ce ajung la foc, tot astfel si acestia, in cele din urma se distrug.

– Parinte, cand cineva nu este de acord cu duhovnicul intr-o problema, ce trebuie sa faca?

– Sa-si spuna simplu si cu smerenie gandul sau. Desigur, este trebuinta de multa luare aminte in alegerea duhovnicului, astfel incat sa se increada si sa se odihneasca prin indrumarea lui.

– Parinte, atunci cand cineva vede ceva in mod diferit de cum vede duhovnicul lui, ii este de folos sa insiste in parerea sa?

– Nu, pentru ca nu stie ce se ascunde in spatele a ceea ce el considera ca nu este corect. De pilda, ca sa inteleaga cineva ce se ascunde in spatele unei actiuni a duhovnicului sau, poate ca duhovnicul trebuie sa-i spuna ceva din spovedania altcuiva. Dar este ingaduit sa spuna spovedania altuia? Desigur ca nu. Sa spunem ca s-a inteles cu duhovnicul sau ca sa-l vada la cutare ora, dar in ora aceea merge si altcineva, care are ganduri de sinucidere, si duhovnicul il ia intai pe acela. Atunci acesta cugeta: "L-a luat mai intai pe acela, pe mine ma dispretuieste". Insa cum sa-i spuna duhovnicul ca acesta a ajuns la punctul sa faca o incercare de sinucidere? Daca ii explica, il distruge pe celalalt. In timp ce daca se sminteste acesta ce mai asteapta sau daca se supara putin, nu se va intampla un mare rau. O data asa s-au smintit unii care au venit acolo la Coliba. Era cineva pe care ai lui l-au adus cu mare greutate sa discutam si l-am primit cu multa bunatate. L-am sarutat, i-am dat o metanie, niste iconite. Ceilalti s-au suparat. "Pe noi staretul nici nu ne-a bagat in seama", au spus ei. Acesta, sarmanul, era ca fiul cel pierdut; stiam amanunte din viata lui. A plecat dupa aceea un alt om. Ceilalti puteau sa se sminteasca de o mie de ori. Nu poti distruge pe unul, odihnind pe altul cu o explicatie.

Legatura corecta cu duhovnicul

Un om duhovnicesc, atunci cand vrea sa ajute pe cineva, incearca sa-l alipeasca de Hristos, iar nu sa-l lege de sine.Dupa aceea, cand reuseste sa-l alipeasca de Hristos el se bucura, iar acela se nevoieste privind la Hristos. Atunci si unul si celalalt au plata lor si lucrurile merg normal, insa atunci cand omul se nevoieste si cauta cum sa placa aceluia care incearca sa-l uneasca cu Hristos, adica daca o actiune a sa il va mahni sau il va bucura pe acela, si nu cugeta cum vede oare Hristos aceasta actiune a sa, atunci nu-l multumeste nici pe omul care il ajuta, nici pe Hristos, dar nici el nu se foloseste, pentru ca nu primeste ajutor dumnezeiesc.
Adica nu Se bucura nici Hristos si nici duhovnicul de ceea ce face, dar nici el nu se foloseste, ca sa depaseasca o greutate. Sa presupunem ca o sora canta si cugeta: "Oare cant bine? Se va bucura stareta?". Ei, una ca aceasta nu se foloseste. In timp ce daca ar canta pentru Hristos, lucrurile ar merge normal; va si canta bine, si pe stareta o va multumi.

– Parinte, este vinovat cineva atunci cand nu intelege corect ceea ce i-a spus duhovnicul?

– Asculta, chiar daca n-a inteles fiindca a avut o dorinta si mintea lui a fost acolo, tot este vinovat. Unii isi fac din voia lor voia lui Dumnezeu. De pilda, cineva il intreaba pe duhovnicul sau despre o problema de a sa, dar are in gand solutia pe care o vrea el, care il odihneste. Duhovnicul ii spune ce trebuie sa faca si acesta intelege ca ii spune sa faca ceea ce voia el, si o face cu bucurie, crezand chiar ca face ascultare. Iar daca dupa aceea duhovnicul ii spune: "De ce ai facut asa?", ii raspunde: "Dar nu mi-ai spus sa fac asa?".
Dar uneori ceea ce spune duhovnicul nu trebuie s-o iei dupa litera. Se poate sa fie un fel de a spune. O sa va spun un caz ca sa intelegeti. O profesoara de patruzeci si cinci de ani, care avea si copii, se incurcase cu un elev de al ei de saisprezece ani. Baiatul plecase de acasa si traia cu profesoara. Cand tatal lui a venit la Coliba si mi-a spus durerea sa, i-am spus ca in cazul acesta sa faca ceea ce ii va spune duhovnicul lui. S-a dus asadar, sarmanul, la duhovnic si dupa aceea a venit iarasi la mine. In ziua aceea eu aveam Exarhia de la Patriarhie[6] si nu puteam discuta cu el, dar i-am spus: "Sa faci ceea ce ti-a spus duhovnicul tau". Acela insa nu pleca – si bine a facut ca nu a plecat ci a ramas. La un moment dat, cand am fost putin liber, l-am vazut pentru putin si mi-a spus: "Parinte, m-am hotarat s-o omor pe aceasta femeie, pentru ca asa mi-a spus duhovnicul", "Ia stai, omule, ii spun, ce ti-a spus duhovnicul tau?". "Mi-a spus: «Femeia aceasta este vrednica de moarte»". Ati inteles? Duhovnicul a spus: "Femeia aceasta este vrednica de moarte", iar nu s-o omoare! De atunci nu mai spun nimanui: "Fa ceea ce ti-a spus duhovnicul", ci il intreb ce i-a spus duhovnicul...

– Parinte, se poate ca cineva sa ceara ajutor de la duhovnic si in acelasi timp sa-i propuna si solutia?

– Ei, dar atunci ce fel de ajutor cere? Altceva este sa-i spuna duhovnicului cu smerenie, ca pe un gand al sau, ceea ce crede ca il va ajuta – aceasta se impune – si altceva este sa insiste ca gandul acesta al lui este cel corect. In cazul acesta omul nu sporeste. Ci este ca si cum ar merge la medic si i-ar spune: "Sa-mi dai medicamentul acesta". Insa bolnavul este dator sa faca ascultare de medic; nu-i va arata el aceluia ce fel de medicamente sa-i dea. Aici nu este problema de pofta, ca la mancaruri si dulciuri, ca sa spuna cineva: "Vreau baclava sau vreau cataif", ci potrivit cu boala, medicul va da si medicamentul.

[1] 1 Tim. 6, 12.

[2] Ps. 106, 1.

[3] Cuviosul Paisie Aghioritul,  "Flori din Gradina Maicii Domnului".

[4] Fac. 9, 20-27

[5] Ps. 50, 5

[6] Reprezentanti de la Patriarhie.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevointa Duhovniceasca, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

Legaturi:

    CUVIOSUL PAISIE DESPRE NEVOIA DE SPOVEDANIE SI DE POVATUITOR DUHOVNICESC
    "Totdeauna recomand pocainta SI marturisire. Niciodata nu recomand DOAR marturisire"!
    Simtirea pacatoseniei il misca pe Dumnezeu – Cuv. Paisie Aghioritul
    Cuvinte parintesti pline de iubire si de intelepciune de la Cuviosul Paisie Aghioritul pentru dreapta-socoteala, marime de suflet si nadejde
    Cuviosul Paisie Aghioritul despre oamenii sensibili – cuvinte de mangaiere si de intarire a nadejdii

***

    Pregatirea pentru Taina Spovedaniei
    Prefacerea rusinii in putere impotriva patimilor, in Taina Pocaintei si a Sfintei Spovedanii
    Sfantul Nicodim Aghioritul despre folosul spovedaniei dese si despre paza de pacat
    Sf. Nicodim Aghioritul: ADEVARATA POCAINTA
    SF.NICODIM AGHIORITUL: Cum se vindeca cei ce pacatuiesc in nadejdea ca spovedindu-se si pocaindu-se vor fi iertati
    Marturisire si impartasire – Sfantul Grigorie Palama
    Fer. Filotei Zervakos: Cum trebuie sa se apropie monahii si laicii de Taina Dumnezeiestii Cuminecaturi

Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/spovedania-legarea-ranilor-cum-sa-o-facem-corect/

Cum sa ne spovedim?

9 Iulie 2013

Spovedeste-te ca si cum ar fi ultima data cand te poti pocai pe acest pamant pentru intreaga ta viata inainte de a pasi in vesnicie si de a te arata in fata judecatii lui Dumnezeu, ca si cum ar fi ultima clipa a vietii tale in care poti inca indeparta straturile de fard de pe fata vietii tale plina de nedreptate si de pacat, pentru a intra liber in imparatia lui Dumnezeu.

Sunt intrebat adesea cum ar trebui sa ne spovedim.  Iar raspunsul cel mai direct si cel mai important ar putea fi formulat astfel:  spovedeste-te ca si cum ar fi ultima data cand te poti pocai pe acest pamant pentru intreaga ta viata inainte de a pasi in vesnicie si de a te arata in fata judecatii lui Dumnezeu, ca si cum ar fi ultima clipa a vietii tale in care poti inca indeparta straturile de fard de pe fata vietii tale plina de nedreptate si de pacat, pentru a intra liber in imparatia lui Dumnezeu.

Daca am percepe astfel spovedania, daca am veni la spovedit nu doar imaginandu-ne, ci stiind in mod real ca putem muri in orice ceas, in orice clipa, atunci nu ne-am mai pune atatea intrebari inutile. Spovedania noastra ar fi fara mila fata de noi insine, sincera si adevarata.

Spovedania noastra ar fi directa si n-am mai evita cuvintele care ne-ar aseza intr-un tablou penibil, ofensator si umilitor, ci le-am pronunta pe un ton de adevar zdrobitor pentru noi insine.
N-am mai fi nepasatori la ceea ce trebuie spus si la ceea ce nu trebuie spus, am spune tot ceea ce constiinta noastra ne marturiseste ca ar fi minciuna sau pacat, tot ceea ce ne face nedemni de statutul de fiinte umane.
N-ar mai exista atunci in inima noastra sentimente cum ca ar trebui sa ne protejam de unele cuvinte brutale si nemiloase fata de propria persoana, nu ne-am mai pune intrebari daca trebuie sa spunem sau nu un lucru sau altul, pentru ca vom sti ce putem lua cu noi in vesnicie si ce nu putem lua.

Cam asa ar trebui sa ne spovedim. Este foarte simplu, este uluitor de simplu, dar noi nu o facem pentru ca ne este teama de aceasta nemiloasa si simpla verticalitate pe care ar trebui sa o avem inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor.

Judecata nu va insemna faptul ca Hristos ne judeca, judecata va insemna faptul ca Il vom vedea pe Cel pe care L-am omorat prin pacatele noastre si Care acum sta inaintea noastra plin de toata dragostea Sa. Iar pentru a evita aceasta oroare noi trebuie sa ne spovedim de fiecare data ca si cum ar fi ultima noastra spovedanie, ultima clipa de nadejde inainte de a vedea aceasta imagine.

(Cuvantare a mitropolitului Antonie Bloom publicata in revista Viata crestina, Klin, Rusia, 1999)

Traducere si adaptare: Vlad Botez - Sursa: http://www.pagesorthodoxes.net

Sursa: https://doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/cum-sa-ne-spovedim

SFANTA SPOVEDANIE - Parintele Cleopa Ilie (Arhimandrit Cleopa Ilie)

In cele ce urmeaza, m-am gandit sa vorbesc cate ceva despre taina Sfintei Spovedanii.

Una din marile datorii duhovnicesti, atat ale monahilor, cat si ale crestinilor, este spovedania pacatelor. Trebuie sa stim mai intai ca toti gresim inaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, altii mai putin, si nimeni nu este fara de pacat.

Acest lucru ni-l arata Sfanta Scriptura care zice: Toti multe gresim. Iar de vom zice ca pacat nu avem, pe noi insine ne inselam si adevarul nu este in noi; iar daca ne vom marturisi pacatele, credincios si drept este Dumnezeu, ca sa ne ierte noua pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata intinaciunea si nedreptatea.
Daca mi-am marturisit cu cainta si cu pregatire cuvenita si m-am spovedit curat, preotul, numai daca a pus mana pe cap si a zis: "Dumnezeu sa te ierte", pacatele mele s-au ridicat.

Iar daca nu m-am dus cu cainta si cu pregatire cuvenita la cel mai iscusit duhovnic, si n-am stiut sa ma marturisesc curat, sa descopar toate pacatele mele, sa primesc canon pentru ele si sa le parasesc, pot sa fac o mie de dezlegari, ca pacatul, otrava, a ramas tot in mine, de nu m-am dus pregatit.
De aceea folosul, valoarea cea scumpa a Sfintei Spovedanii nu tine de preot, ci de mine.

Eu, daca ma duc cu toata sfintenia, cu toata convingerea in fata lui Dumnezeu - ca, atunci cand ma duc in fata preotului, inaintea lui Dumnezeu ma duc, ca preotul este numai un martor -, trebuie sa-i spun toate pacatele mele.
Altfel crezi ca in ziua judecatii preotul poate sa-ti ajute ceva, daca n-ai spus drept? Doamne fereste! Preotul n-a putut dezlega la spovedanie decat ce i-ai spus tu. Iar daca tu ai avut vreo rezerva si ai tinut vreun pacat nespus, toate pacatele le ai indoite [de doua ori mai multe]. Asa spun Sfintii Parinti, pentru ca ai crezut ca Dumnezeu nu stie ce ai facut tu.

Iata care sunt conditiile pe care trebuie sa le implineasca spovedania:

1. Spovedania trebuie sa se faca inaintea duhovnicului. Deci, eu cand ma duc la spovedanie inaintea preotului, ma duc in fata lui Dumnezeu. Preotul este un simplu martor. In ziua judecatii el atat poate spune, cat i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dezlegat nici pe pamant, nici in cer. Dar eu, daca m-am dus la spovedanie si i-am spus toate si preotul mi-a facut dezlegare cu mainile pe cap, eu sunt dezlegat.

2. Spovedania trebuie sa fie completa si sa nu se ascunda nimic din cele faptuite, cum am spus mai inainte. Ai auzit ce spune Sfantul Apostol Pavel ? Cuvantul lui Dumnezeu este mai ascutit decat toata sabia cea cu doua taisuri si strabate pana la despartitura trupului de a duhului, cea mai inalta unire intre om si Dumnezeu.

3. Spovedania trebuie facuta de buna voie, dupa marturia Duhului Sfant, care zice: si din voia mea ma voi marturisi Lui;

4. Spovedania trebuie sa fie facuta cu umilinta, caci inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi;

5. Spovedania sa nu fie prihanitoare, adica sa nu dam vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo alta zidira a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La spovedanie numai pe noi sa ne invinuim si sa ne prihanim, cum zice Sfantul Ioan Scararul : " A mea este buba, a mea este rana; dintru a mea lenevire s-a facut, iar nu dintr-a altuia ".

6. Spovedania se cuvine sa fie dreapta, adica sa spui adevarul, spune cum ai facut toate, fara rusine. Isus Sirah spune: Este rusine care aduce pacat si este rusine care aduce slava si har.
Rusinea aceasta pe care o suferi la spovedanie te scuteste pe tine de rusinea aceea pe care o vom suferi cu totii la ziua cea infricosata a Judecatii lui Dumnezeu.

7. Spovedania sa fie hotaratoare. Sa luam inaintea duhovnicului o mare hotarare de a nu mai pacatui, ajutandu-ne noua dumnezeiescul har, si sa voim mai bine a muri de mii de ori decat a mai pacatui de acum inainte cu vointa noastra.
Sfantul Vasile cel Mare zice: "Nu se foloseste de marturisire, nici se marturiseste, cel ce zice la spovedanie numai ca a gresit, insa ramane iarasi in pacat si nu-l uraste". Toata pocainta ta intru aceasta consta, adica sa te hotarasti a-ti schimba viata.

Cand ma duc la marturisire cu parere de rau si cu pocainta, si imi cunosc gresalele, ii spun preotului cate tin eu minte. Dar ca sa tii minte si sa faci o marturisire intreaga, nu te duce cu ochii legati la preot, ca diavolul iti ia mintea si uiti. Cu o saptamana sau doua inainte, stai intr-o camera linistita, ia-ti un caiet si scrie toate pacatele tale din copilarie pana in ziua spovedaniei.

Ce pacate am eu pe constiinta, de cande eram copil mic, cand eram de cinci ani, cand eram de sapte ani [parintele Cleopa Ilie spune chiar de la 3 ani], cand eram in clasa intai la scoala, cand eram in clasa a doua, cand eram intr-a noua, cand eram fata mare, inainte de casatorie, sau dupa casatorie, cand eram militar, cand eram flacau.

Scrie, ca si diavolul a scris. Avem contabil bun, ingerul rau pe umarul stang, care scrie tot, si ingerul cel bun pe umarul drept, care scrie si el faptele cele bune ale omului.

Si atunci uite ce-i. Stii ca nimic necurat nu va intra intru Imparatia cerurilor? De aceea, cel mai mare bine pe care poti sa-l faci unui om, este acesta.

Daca vezi ca s-a imbolnavit in casa la tine, tata sau mama sau ginerele sau nora sau fata sau baiatul sau fratele, cine a slabit de boala si se apropie de moarte, nu se poate un bine mai mare decat sa-i aduci preotul repede. Nu doctorul. Doctorul este un bolovan de pamant ca si tine! Preotul a luat dar de la Dumnezeu. Nu ati auzit in Evanghelie? Ce veti lega voi pe pamant, va fi legat si in ceruri si ce veti dezlega voi pe pamant, va fi dezlegat si in ceruri!
Daca ai reusit sa-l spovedesti curat inainte de moarte, i-ai salvat sufletul. Cand se duce la vami, sufletul care a avut pacate, daca le-a dezlegat preotul aici, Duhul Sfant a sters tot de pe tabelele lor. Crapa, mor de ciuda diavolii : " Ia uita-te, domnule ! L-am avut in mana ! " Duhul Sfant i-a sters pacatele. Aceasta putere le-a dat Dumnezeu preotilor, ca daca nu dadea Dumnezeu aceasta putere preotilor, nimeni din oameni nu s-ar fi mantuit.

Dar Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul, a stiut cum sa faca pentru a mantui lumea. Cand a inviat Hristos aceasta putere le-a dat Apostolilor. Ce le-a spus la Apostoli? A suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant; carora le veti tine pacatele, tinute vor fi si carora le veti ierta, iertate vor fi si orice veti dezlega voi pe pamant, va fi dezlegat si in cer ... Ce, fratilor, voi nu ati citit? Nu ati auzit Evanghelia?

Deci, cand vezi ca esti bolnav de moarte, nu alerga la doctor, ca poate te omoara acela si mori nemarturisit. Intai spovedeste-te si apoi du-te si la doctor, daca este cazul, dar tu sa fii martusrisit. Daca ai murit, gata, te-ai usurat ! Ca vei muri in mainile doctorului, ca vei muri acasa, tu sa fii marturisit. Insa intai doctorul sufletelor, ca el te va scoate din iad. Asa. Si nu te gandi ca n-are dar.

Dupa o spovedanie curata, trebuie sa primim un canon, pe care trebuie sa-l tinem. Cel ce se spovedeste are mare datorie de a-si face canonul dat pentru a scapa de chinul cel vesnic al iadului.

Vedem in Sfanta Scriptura ca prin canon s-au curatit toti cei ce au pacatuit inaintea Domnului. Altfel, cel ce a primit canon si nu-l face, nu se poate curati de lepra pacatului si nici sufletul sau nu este slobozit din robia dracilor.
Este bine stiut ca cel ce se pocaieste cu adevarat, nu numai ca primeste canonul dat de duhovnicul sau, ci singur cere mai mult canon, stiind ca ori aici vremelnic, ori dincolo vesnic, pacatosii trebuie sa-si faca canonul.
Iar canonul sa fie dupa masura puterii fiecaruia. Ai auzit ce spune Sfantul Marcu Ascetul ? " Cata deosebire are arama de fier si fierul de gateje - adica de vreascuri -, atata deosebire este intre un trup si altul ". Altul este din fire sanatos si tare si poate sa posteasca si sa nu manance pana seara; iar altul, saracul, daca n-a mancat de doua - trei ori pe zi, cade jos. In toate acestea se cauta scopul. De aceea dreapta socoteala este imparateasa faptelor bune.

Tu crezi ca pe dracul il intreci la fuga? El intr-o clipa este la marginea pamantului. Numai cu asta il intreci: daca te smeresti si te socotesti a fi praf si cenusa si pacatos si neputincios si nevrednic de a trai pe pamant. Numai de smerenie se teme diavolul! De alta nu se teme el. Poti sa fii tu nevoitor cat ii lumea, daca nu stii sa ceri iertare, esti batjocorit de diavoli.

De aceea, fratilor, sa ne ajute mila Domnului sa castigam oleaca de smerenie si dreapta socoteala, fiindca in lumea aceasta sunt curse si ispite si fel de fel de nedumeriri pamantesti si duhovnicesti. Dar sa avem in toate dreapta socoteala. Ca padurea nu se teme de cel ce incarca o data mult pe o caruta. Stie ca mai la vale se rupe osia si se strica carul. ea se teme de acela care ia cate un lemnisor si-l duce acasa. Asa si vrajmasul, nu se teme de cel care incepe cu multa nevointa, ca oboseste si ramane. Ci, se teme de cel care ia cate oleaca asa, incet, incet.

Sfantul Teodosie spune: "De lucrezi cate putin, cate putin se imbogateste cineva si la cele trupesti si la cele duhovnicesti!". Cate oleaca ! Asa sa luati fapta buna, cate oleaca si sa va para rau ca n-ati facut mai mult.

- Cand se face spovedania generala? au intrebat unii credinciosi.
- O data pe an tebuie sa faci spovedania generala din mica copilarie. Sfantul Nicodim Aghioritul spune: O data pe an, in Postul Mare, este bine sa faci spovedania generala. Stii de ce ? Pentru smerenie. Te ajuta mult sa-ti aduci aminte pacatele. Eu ma marturisesc, dar dracul ma face sa uit pacatele mele cu care am maniat pe Dumnezeu.
Dar eu, cand fac spovedania generala, mi le face ingerul cat muntele in fata mea. " Vezi cine esti ? " Smerenia! Si atunci, mai mult se apropie Dumnezeu de noi, cand noi ne smerim din adancul sufletului.

- Dar ce incredere avem ca ni s-au iertat toate pacatele prin spovedanie?
- Dar dumneata daca ai spalat o rufa bine, curata, si daca se mai murdareste, nu o mai speli din nou ? Nu pui soda si lesie si o pui la uscat ? Precum camasa trebuie spalata, asa si sufletul trebuie spalat mereu prin deasa spovedanie.
dar Sfintii parinti si mai ales Sfantul Nicodim Aghioritul avea o invatatura pentru duhovnic : "Sfatuieste-i, o! duhovnice, la spovedanie deasa si curata pe toti". O data in an se face spovedania generala din nou. Si asta-i pentru smerenie si pentru ca omul sa nu uite neputintele lui, cu care a suparat pe Dumnezeu. Asa este.
De aceea trebuie sa ne pocaim, sa ne para rau. Pentru ca Dumnezeu este atat de milostiv si de bun,ca nu mai tine minte raul ce-am facut, daca noi ne intoarcem din toata inima si ne marturisim.

Ati vazut ce spune proorocul Isaia: Intoarceti-va catre Mine si Ma voi intoarce catre voi, fiii oamenilor. De vor fi pacatele voastre ca mohoraciunea, ca zapada va voi albi, si de vor fi ca roseala, ca luna le voi face albe si nu voi mai pomeni cele dintai ale voastre.
In bunatatea Lui cea fara margini, El stie neputinta noastra, ca gresim cu voie si fara voie, cu stiinta si cu nestiinta. Nu este clipa cand nu gresim inaintea Domnului. Dar nimeni nu stie firea omului mai mult ca Dumnezeu, caci El ne-a facut din nimic.
De aceea, cum ne intoarcem catre El cu lacrimi, cu parere de rau, cu spovedanie curata, ne si iarta. Cine are pacate mai grele trebuie sa faca oleaca de canon, ca Dumnezeu totdeauna este gata sa ne primeasca si sa ne ierte, caci suntem zidirea Lui.

Nimeni nu L-a facut pe Hristos sa coboare din cer, decat mila Lui, dragostea Lui pentru oameni. I-a fost mila de neamul omenesc. Ca atat de multa dragoste are fata de neamul omenesc, incat auzi ce spune Sfantul Ioan Evanghelistul: Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Unul nascut, Fiul Sau, L-a trimis in lume sa mantuiasca neamul omenesc.

A venit Mantuitorul Iisus Hristos, nu numai sa ne invete ce trebuie sa facem, ci pentru ca sa sufere pentru noi suferinte, batjocuri, scuipari, batai si moarte pe Cruce, pentru ca sa scoata neamul lui Adam din iad, care statea acolo de 5508 ani, cat au fost, de la primul Adam, pana la venirea Noului Adam - Hristos.

Deci, sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, si sa-L iubim din toata inima. Iar cand am gresit ceva, indata sa cerem iertare si sa alergam la marturisire, ca sa-L impacam pe Dumnezeu, caci l-am suparat, ca Domnul niciodata nu tine minte raul. Daca vede ca ne-am intors, se intoarce si El catre noi.

Sa avem catre noi inima de judecator. Adica cum? Sa ne judecam. Oare, ce gandim noi ii place lui Dumnezeu? Ce vorbim noi oare ii place lui Dumnezeu ? Ce fac eu acum oare ii place lui Dumnezeu?
Si indata constiinta ne spune da sau nu. Caci de se va judeca omul pe sine, nu va cadea in judecata lui Dumnezeu! Sa ne facem judecatori noau insine: " Mai, aceasta nu-i bun ce fac, aceasta nu-i bun ce vorbesc; aceasta nu-i bun ce intentionez eu sa fac! "

Catre aproapele sa avem inima de mama. Ai vazut o mama buna? Chiar daca are copii mai multi si daca unul o supara, o nacajeste in fel si chip, ea are mila de toti. Daca vede ca un copil de-al ei a cazut in apa si se ineaca, sau in foc, si striga : " Mama, nu ma lasa! ", ea uita tot. Uita ca a suparat-o si se duce catre dansul si-l scapa, chiar cu riscul vietii.
Ca asa este mama! Adevarata mama nu mai tine minte raul. Atat iubeste pe copii. Iata, asa trebuie sa avem si noi inima noastra fata de toti. Sa ne fie mila de toti, si de straini si de ai nostri. Asa cere Dumnezeu in Sfanta Evanghelie.

N-ai vazut closca? Are atati apui si daca i-ai luat numai unul, iti sare in cap, macar ca are multi. Asa si mama cea buna isi pune sufletul pentru copii. Aceasta inima de mama o cere Dumnezeu de la noi. S-o avem fata de toti.
Cand a fi unul, care chiar de ne-a facut rau, chiar de ne-a suparat, insa cand il vom vedea ca este la necaz, sa sarim sa-l ajutam, ca sa vada el ca noi avem dragoste si nu tinem minte raul pe care ni l-a facut el. Numai asa vom fi fii ai lui Dumnezeu dupa dar.

FOLOSUL DESEI SPOVEDANII

Acum sa spunem pe scurt despre cele cinci foloase ale desei spovedanii.

Preabunul Dumnezeu a pus in lume Taina aceasta a Spovedaniei, ca daca n-ar fi fost aceasta dupa botez, nimeni nu s-ar putea mantui. Cine reuseste sa faca o spovedanie curata, reuseste sa faca al doilea Botez; dupa cum ati vazut ca zice preotul la molifta [pentru spovedanie, dinaintea spovedaniei] : "De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, dupa randuiala tainelor crestinesti".

Taina Marturisirii sau a Spovedaniei, este una din cele sapte Taine si cuprinde patru parti.

Prima parte este durerea inimii pentru pacate. Sa-i para rau si sa planga pentru pacatul prin care a suparat pe Dumnezeu.
A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic.
A treia este facerea canonului, prin hotararea in fata preotului ca-l va face.
A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea pacatelor, prin punerea mainilor preotului pe capul credinciosului. Acesta, dupa canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, se numeste epicleza duhovniciei, adica venirea Duhului Sfant peste capul celui ce s-a marturisit curat. Ca nu se poate incheia taina Sfintei Spovedanii, decat atunci cand a pus preotul mana pe capul celui ce se marturiseste, dupa cum arhiereul pune mana pe capul diaconului sau al preotului, cand il hirotoneste si vine Duhul Sfant prin succesiune apostolica.
Deci, la fel si aici, Duhul Sfant vine prin mana preotului, sa dezlege sufletul care s-a spovedit.

Dar spovedania, fiind o spalare sau un botez duhovnicesc al sufletului, dupa Botezul cel dintai, este o taina prin care se iarta pacatele omului prin dezlegare de la duhovnic si este bine sa se faca cat mai des.

Dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur zice asa in cartea care se numeste "Putul" sau "Fantana" pe romaneste : "De este cu putinta, o, crestine, si in fiecare ceas sa te marturisesti la duhovnic".
De ce? Pentru ca nu este clipa si minut cand nu gresim lui Dumnezeu. Deci, daca gresim in fiecare clipa lui Dumnezeu, este prea de nevoie sa se faca deasa spovedanie, sa spalam sufletul prin marturisire curata cu cainta si canon, pentru ca se innegreste haina sufletului nostru cea curatita la Botez, prin tot felul de pacate, din ceas in ceas si din minut in minut.

In vremea veche a crestinismului patristic, crestinii se marturiseau in fiecare zi la duhovnici. Dar pe vremea aceea se si impartaseau in fiecare zi, cum arata la Fapte : ... si erau toti in biserica, cand s-a intemeiat Biserica, si staruiau in invatatura Apostolilor si in impartasire, in frangerea painii si in rugaciune. ... iar toti cei ce credeau erau laolalta si toate le aveau de obste.
Astfel s-a intemeiat prima obste apostolica.

Toate le dadeau Bisericii si pe ei insisi se dadeau lui Hristos. Pe vremea aceea, dupa terminarea slujbei, si masa se dadea in biserica, mesele agape. Mai tarziu s-au scos in pridvorul bisericii si pe urma acasa la crestini, fiind binecuvantate de Sfintii Apostoli.

Spovedania se facea la inceput in fiecare zi. Mai tarziu oamenii, rarind cu Sfanta Impartasanie, au rarit-o si cu Sfanta Spovedanie. Si vedeti acum de-abia se mai spovedesc in cele patru posturi. Atata s-a racit credinta si evlavia, mai ales fata de Spovedanie, si chiar de impartasirea cu Preacuratele Taine, care aduc cel mai mare folos si putere de crestere duhovniceasca a sufletelor noastre prin harul Duhului Sfant, care vine peste noi prin aceste Sfinte Taine.

Aici vom vorbi, nu numai despre Spovedanie, ci despre foloasele desei spovedanii.

Foloasele desei spovedanii sunt cinci.

Primul folos al desei spovedanii, este acela ca pacatul nu prinde radacini in noi si se strica din suflet cuibul satanei.
Diavolul, vazand ca te spovedesti des, te caiesti, te rogi si-l parasti mereu, zice asa: "Degeaba ma ostenesc cu dansul, ca se duce mereu la preot si se spovedeste, si-l dezleaga, si eu nu castig nimic. Mai bine ma duc la cei care dorm, care n-au grija de mantuire, care nu se spovedesc cu anii, ca aceia nu mi se mai impotrivesc!".
Cine se spovedeste des, stie ce a gresit, ca tine minte. Daca nu s-a spovedit de cateva zile : " Mai, ce-am facut ?". El indata isi aduce aminte, iar daca lasa sa treaca o luna sau doua sau poate si un an, de unde sa tina el minte ?

Ca intr-o zi daca s-ar ispiti omul pe sine, stai undeva intr-un unghi de casa, intr-un colt si pandeste-ti gandurile tale numai timp de doua ceasuri, sa vezi in cate feluri umbla mintea. Si la cate pacate se duce daca n-o strunesti cu rugaciunea si cu frica de Dumnezeu. Dar intr-o zi sau doua ? Dar umbland in societate cu lumea si vorbind cu lumea si vazand si auzind, cat se incarca sufletul nostru pe constiinta in fiecare ceas ?
deci primul folos al desei spovedanii este acesta. Si sa tineti minte ca prin marturisire deasa, pacatele nu pot prinde radacini adanci in inima celui ce se marturiseste.

Al doilea folos al desei spovedanii este ca omul tine minte usor greselile facute de la ultima spovedanie, pe cand cel ce se marturiseste rar, cu anevoie poate sa-si aduca aminte de toate cate a facut.

Astfel, multe din pacate raman nespovedite si, prin urmare, neiertate. Pentru aceea diavolul i le aduce aminte in ceasul mortii, dar fara de folos, caci i se leaga limba si nu le mai poate marturisi.
Vai de acela care se duce la marturisire si spune o seama de pacate si o seama nu le spune; sau le spune si pe acelea, dar nu sincer cum le-a facut. Cauta cuvinte de acoperire; asa de ici de colo, crede el ca poate minti pe Dumnezeu, ca nu stie Dumnezeu cum s-a facut pacatul si in ce fel? El crede ca trebuie sa-i spuna duhovnicului cateva pacate si, daca l-a dezlegat, este iertat.
Duhovnicul dezleaga numai ce aude; celelalte pacate raman legate, ca acela n-a fost sincer si nicidecum nu reuseste sa se usureze. Deci a doua pricina ca spovedania sa fie buna, trebuie sa fie sincera si curata. Tot ce tine minte omul sa spuna, ca nu-i spune preotului [ii spune Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos care sta in chip nevazut in fata celui care se spovedeste]. Preotul e un om de tarana ca si noi. El a primit puterea de a lega si dezlega pacatele, prin lucrarea Duhului Sfant.

Al treilea folos al celui ce se marturiseste des, chiar daca i s-ar intampla sa cada in pacat de moarte, indata alearga si se marturiseste si intra in harul lui Dumnezeu, si nu sufera sa aiba pe constiinta greutatea pacatului, fiind deprins a se curati des prin spovedanie.

Al patrulea folos al desei spovedanii este ca pe unul ca acesta, il afl amoartea curatit si in harul lui Dumnezeu, avand mare nadejde de mantuire.
Dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea dreptilor si a pacatosilor, cautand sa afle pe om in pacate spre a-i lua sufletul.
La cei ce se marturisesc des si curat nu poate afla nimic, deoarece s-au marturisit luand dezlegare pentru pacate.

Al cincilea folos al desei spovedanii este ca unul ca acesta se opreste si se infraneaza de la pacate, aducandu-si aminte ca dupa putine zile se va marturisi din nou si va primi canon de la duhovnic, acesta mustrandu-l pentru cele facute.
Acesta care se spovedeste des, cand isi aduce aminte de rusinea ce-o s-o aiba de la duhovnic, de canonul pe care o sa-l primeasca, se opreste de la pacat.
Omul are atata putere impotriva pacatului, ca toti diavolii din iad, daca ar veni, n-au ce-i face, daca vrea sa nu faca pacatul; caci i-a dat Dumnezeu o putere mare, de la Botez, sa biruiasca ispitele diavolilor.
Daca n-as avea puterea aceasta, n-ar fi iad nici pedeapsa pentru pacat. Voi nu auziti in Psaltire ce spune Duhul Sfant? Doamne, caci cu arma buneivoiri ne-ai incununat pe noi. Si iarasi spune Solomon: Dumnezeu l-a zidit pe om, l-a lasat in mana sfatului sau.

Daca vrea sa faca pacatul, il face, daca nu, nu. Diavolul numai ii da in gand, iar el daca este prost si se amageste, il face.

Poti sa spui tu in ziua judecatii: "Doamne, diavolul m-a dus la crasma, diavolul m-a dus la muierea cutare, diavolul m-a dus la furat, diavolul m-a dus la betie, diavolul la avort, la toate!"
Iar diavolul vas pune atunci: " Doamne, sa-m i arate martori, ca m-a vazut cand il duceam de mana la crasma, la desfrau sau la avort!".
Apoi va zice omului : " Vezi ca esti prost? Eu ti-am dat in gand sa faci pacatul. Daca ai fost prost, te-ai dus tu singur! Nu te-am dus eu de mana! Daca m-ai ascultat esti al meu!".

Deci prin deasa spovedanie se strica cuibul satanei. Ai vazut cocostarcul ? Face cuib pe casa la tine; si-i o pasare foarte fina. Daca i-ai stricat cuibul o data, de doua ori, nu-ti mai vine acolo. Stie ca-i esti dusman. Asa si noi, daca-i stricam cuibul satanei, el nu mai vine repede. Si acesta este un om care tine sufletul curat, ca nu poate suferi pacatele.

Deci al cincilea folos al sfintei spovedanii este indoit. Mai intai ca stricam cuibul satanei din suflet si al doilea ca nu ne gaseste moartea nespovediti.

Cel ce are obicei sa se marturiseasca des, nu lasa rugina pacatului sa se prinda de mintea si inima lui; cine isi pliveste ogorul lui des, simte cand incolteste pacatul si indata il smulge din suflet prin spovedanie. Pe acel amoartea nu-l gaseste nepregatit.

Uite, acum um parinte a murit la noi, duhovnicul Natanail. A venit la mine vineri, s-a spovedit dupa indreptarul de spovedanie pe care il au duhovnicii, s-a impartasit cu Preacuratele Taine, iar peste cateva zile s-a dus la Domnul, zicand rugaciuni.

Acest suflet, desi s-a dus repede, era pregatit. A fost om intelept. Dar noi ce zicem? " Lasa ca m-oi spovedi la anul !". Nu! Sa nu amanam, ca nu stim cand ne cheama Hristos! Parintele Natanail n-a stiut ca moare.

Dar ingerul Domnului l-a ajutat, fiindca el avea obicei in fiecare saptamana sa vina la marturisit. Nu a avut cand sa se stranga rautatea, ca au fost dezlegate la spovedanie toate pacatele, pana si cele mai mici.

Sa nu credeti dumneavoastra ca pacatele mici nu sunt grave! Si pe acelea trebuie sa le marturisim, ca auzi ce spune Evanghelia: Nimic necurat nu va intra intru imparatia cerurilor.

Parintele Cleopa

[ Bine de stiut:
- Spovedania - OrthodoxWiki
(...)
1 In ce consta spovedania
2 Necesitatea spovedaniei
3 Valoarea spovedaniei
4 Conditiile spovedaniei
5 Canonul
6 Spovedania generala
7 Spovedania deasa
8 Folosul desei spovedanii
    8.1 Primul folos al desei spovedanii
    8.2 Al doilea folos al desei spovedanii
    8.3 Al treilea folos al desei spovedanii
    8.4 Al patrulea folos al desei spovedanii
    8.5 Al cincilea folos al desei spovedanii
9 Lista de pacate
    9.1 Pacatele impotriva celor 10 porunci
    9.2 Pacatele impotriva credintei
    9.3 Pacatele impotriva nadejdii
    9.4 Pacate impotriva dragostei
    9.5 Pacatele mandriei
    9.6 Pacatele maniei
    9.7 Pacatele leneviei
    9.8 Pacatele lacomiei
    9.9 Pacatele invidiei
    9.10 Pacatele iubirii de arginti
    9.11 Pacatele desfranarii
    9.12 Pacate diverse
10 Note
(...)
Spovedania - OrthodoxWiki

- NE SPOVEDIM? SUNTEM SIGURI? Arhimandrit Cleopa Ilie: INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE (pentru 390 pacate)

- LISTA PREGATITOARE DE SPOVEDANIE – de la Fericitul Parinte Martir Constantin Sarbu (indreptar orientativ, pentru cercetarea constiintei)

- CAT DE PACATOSI SUNTEM … Pacatele care opresc de la Sfanta Impartasanie si canonisirea lor dupa Sfintele Canoane

- Pacatele de care sa te spovedesti urgent! Nu sta certat cu Dumnezeu! (Indreptar de spovedanie pentru 193 pacate)

- Sfaturi practice pentru o spovedanie reusita - Hristos si tinerii

- CUM SA NE MARTURISIM PACATELE?/ Cum sa intelegem JUDECATA DE APOI?/ Cu parintele Zaharia Zaharou despre LITURGHIE, IERTARE si RUGACIUNE

- Pacatele care opresc de la Sfanta Impartasanie si canonisirea lor dupa Sfintele Canoane
(Molitfelnicul Mare de Chisinau, ed.1820, pag.501-527.)

- Parintele Ilarion Argatu despre cum ne spovedim.

]

Viata Parintelui Cleopa - de Arhimandrit Ioanichie Balan

Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000

DESPRE APOCALIPSA
O ISTORIOARA ADEVARATA
VINDECAREA CELOR DOI DEMONIZATI DIN GADARA
CUVANT CATRE MAICA IRINA, AFLATA IN SUFERINTA
CUVANT LA INCEPUTUL POSTULUI MARE DIN ANUL 1983
PREDICA LA CALUGARIA PARINTELUI NIFON
DESPRE PUTEREA MILOSTENIEI SI POCAINTA CEA ADEVARATA
CUVANT LA iNCEPUTUL POSTULUI MARE, DIN ANUL 1984
PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR DAMASCHIN SI VITALIE
PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR MACARIE, IOANICHIE SI IACOV
PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR IERONIM SI AUGUSTIN
DIN PRISOSUL INIMII GRAIESTE GURA
DIAVOLUL CARE S-A TRANSFORMAT IN INGER DE LUMINA
CHEMAREA LUI DUMNEZEU SI ASCULTAREA OMULUI
SFATURI DUHOVNICESTI 1
MESAJE DUHOVNICESTI ALE MARILOR PARINTI
CUVANT LA NASTEREA DOMNULUI
CUVANT LA SOBORUL MAICII DOMNULUI
(...)

Sursa: https://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/3spovedania.htm

CE INSEAMNA O SPOVEDANIE BUNA? Raspunsuri de mare folos de la Parintele Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca)

8-03-2012

Parintele Ciprian Negreanu – biserica studentilor din complexul Hasdeu, (Cluj-Napoca):

"Cei ce-L cauta pe Hristos vor primi multa dragoste"

– Parinte Ciprian, de ce este atat de impor­tant ca omul sa se spovedeasca?

– In primul rand, e nevoie sa se spovedeasca pentru a se reinnoi, pentru a-si curati sufletul printr-un nou Botez — un Botez al lacrimilor, care sa scoata la iveala toate darurile pe care le-am primit la Botez si pe care ni le-am acoperit cu pacate si cu greseli. Ne spovedim ca sa ne vedem din nou sufletul curat, ca sa ni-l regasim, dezlegat din legaturile pacatelor, sa dam la o parte mizeriile si toate care acopereau cumva darurile mari ale Botezului. Parintele Arsenie Boca spunea ca oricine, oricat de putini talanti ar avea, unul tot are, care e Botezul. El asa socotea, ca cel care are un talant e cel care are Botezul — dar care e un talant mare.

Dupa aceea, ne spovedim pentru ca nu exista om care sa nu-si simta constiinta murdarita, neimpacata, nelinistita si cautam raspuns la Dumnezeu, dezlegare de la Dum­nezeu — si asta numai prin preot, numai asa gasim dezlegare. Si atunci, ne spovedim sau cautam sa ne spovedim pentru ca ne mustra constiinta. E "parasul de pe cale", despre care ne vorbeste Mantuitorul: "Impaca-te cu parasul tau pe cale", caci altfel va trebui sa platim pana la ultimul banut, daca nu ne impacam cu el. Si eu as zice: minunat ar fi sa ajungem sa fim prieteni cu parasul nostru, care este constiinta adica sa ne sfatuiasca, iar noi sa-i urmam sfaturile. Adica spovedania sa fie imprietenirea cu "parasul"; nu numai o impacare formala, ci o imprietenire. Ne spovedim in principal din aceste doua motive si din al treilea, as zice, care tot principal este: ne spovedim pentru ca ne dam seama ca doar prin sfatuirea unui duhovnic, unuia mai inaintat pe Cale, unui cunoscator bun al invataturilor de credinta, a vietuirii duhovnicesti, al luptei nevazute, doar prin sfatuirea lui putem sa invatam si noi cum sa luptam, cum sa ne biruim pe noi insine, cum sa ne biruim patimile. Spovedania sa nu se rezume numai la marturisire, ci si la sfatuirea duhovniceasca, la duhovnicie.

– Pentru ca vorbim despre indrumare, cum ar trebui sa fie relatia dintre fiul duhovnicesc si parintele duhovnicesc?

– Sunt oameni pe care ii cunosti de ani de zile, vin si se spovedesc si… doar se spovedesc. Spun rapid pacatele si se rezuma doar la atat. Nu au o relatie vie cu duhovnicul. Simt ca se dezleaga pacatele, daca au pocainta — dar sunt ca niste oameni care intra intr-o gradina si culeg numai o floare, desi ar putea sa ia brate de flori. Si cred ca relatia cu duhovnicul ar putea fi mult mai folositoare daca nu s-ar rezuma numai la a-ti marturisi rapid pacatele si a pleca, fara macar cu un sfat, sau cu un canon. Inca se si mira unii cand ii opresti si le spui ce ar trebui sa faca. Cum zicea Parintele Teofil, e nevoie sa-l vezi pe duhovnic ca pe un prieten, ca pe un tata si un frate si sa poti merge la el ca la un prieten, oricand. Sa nu-ti fie rusine. Asa cum un prieten te poate ajuta oricand si la orice ora, fara sa te judece, ci sa te inteleaga intotdeauna si sa fie de partea ta. Pe de alta parte, sa fie ca un frate care iti sare in ajutor in orice clipa si care te mai si mustra cateodata si-ti bate obrazul ca "nu asa se face", dar si ca un tata care uneori sa aiba si cuvinte mai aspre daca e nevoie, dar si multa, multa blandete si intelegere.

– Ce inseamna sa faci o spovedanie buna? Cand se spovedeste omul cu adevarat si bine?

– Aceasta problema am vazut ca se pune din ce in ce mai des in ultima vreme. Am discutat-o si eu, vazand ca exista conceptia ca ai putea detalia atat de mult pacatele, incat, daca le-ai spune pe toate in nuantele cele mai fine, ai face o spovedanie buna. Si tot mai mult incerc si eu sa le spun oamenilor ca nu in asta consta o spovedanie buna, lucru pe care invatatura ortodoxa ni-l spune de mult timp: detalierea pacatelor prea mare, mai ales a celor legate de desfranare, nu este folositoare nici pentru cel ce se spovedeste, nici pentru cel ce spovedeste. Si tot mai mult mi se adevereste ca o spovedanie buna nu inseamna detalierea in mii si mii de nuante a fiecarui pacat si atentia la tot felul de detalii foarte subtiri, ci pocainta adevarata. Omul sa creada cu sinceritate ca este pacatos. Sa stie ca e pacatos, sa-si stie pacatele sale, cum zicea Parintele Arsenie Boca: "Ajunge sa-ti aduci aminte o data de pacatele tale, le-ai trecut o data prin mintea ta, apoi uita-le!" Uita-le, aducandu-ti aminte intotdeauna ca esti un desfranat — dar nu in detalii, nu in nuante, nu in fineturi. Nu foloseste sufletului omenesc.

Povestea un parinte ca era odata la Locu­rile Sfinte si a venit o femeie in biserica sa se spovedeasca la el si zece minute a plans nein­cetat, in hohote, neputand sa rosteasca nici un cuvant, iar parintele, dupa zece minute, s-a ridicat si a dezlegat-o de toate pacatele. Adica, fara ca ea sa fi zis nimic. Pentru ca a va­zut sinceritate si parere de rau cu adevarat de pacatele sale si hotarare de a nu mai face acele pacate — si cred ca asta face ca o spovedanie sa fie buna. In primul si primul rand, sa crezi sincer ca esti pacatos, sa-ti cunosti cat de cat pacatele, sa nu mai vrei sa le faci niciodata, sa le urasti, sa urasti felul tau de a fi in pacat…

– Si sa le marturisesti…

– Si sa le marturisesti, da. Foarte multi vin la sfarsit si zic: "Stiti, cred ca eu nu m-am spovedit bine, ca inca mi-aduc aminte de ele". Dar e firesc! Dumnezeu cand le sterge, nu sterge si amintirea pacatului. Daca ar sterge cu totul amintirea pacatelor, am face neincetat aceleasi pacate. Si am zice ca "lasa — iar le fac, iar ma spovedesc si iar uit de ele, si traiesc linistit, cu constiinta impacata".

Nu! Amintirea pacatelor ramane, si bine face ca ramane, si Dumnezeu bine face ca o tine in continuare, ca un paznic, ca sa nu mai facem.

Oamenii cred ca daca isi mai aduc aminte de pacate, trebuie sa le detalieze si mai mult. Cine stie ce lucruri sa mai spuna, si mai tainice! Or nu este cazul, nu asta este pricina pentru care isi aduc ei aminte de pacat.

– Parinte, v-ati confruntat ine­vitabil cu problema asta mare, aproa­pe generalizata, a omului de astazi — si anume cu depresia, cu oameni depresivi, care ajung la de multe ori la deznadejde. Cum ii poate ajuta duhovnicul?

– Intr-adevar, am vazut ca, in afara de cei care au suferit trau­me foarte mari (accidente, moar­tea celor apropiati, violuri, homo­sexualitate) sunt foarte multi care sunt depresivi neavand nici una dintre aceste traume…

– Acestia devin depresivi datorita modului lor de viata.

– Da. Chiar daca ei, din afara, par altora ca ar avea o viata de dorit. Adica ceilalti ii invidiaza: au de toate, nu le lipseste nimic, chiar si Dumnezeu i-a impodobit cu calitati exceptionale. Oameni care par de invidiat, dar ei sunt intr-o depresie! Si foarte multi, din ce in ce mai multi, sunt depresivi.

Ce-ar putea face duhovnicul? Eu, cel putin, am vazut ca depresia atator tineri si atator suflete este pornita de la mandrie, de la pacatul principal al sufletelor noastre, mandria. Ori de la complexe de inferioritate. Esti complexat ca nu ai, ca nu esti ca celalalt, ca nu arati ca celalalt, ca nu ai mintea celuilalt, ca n-ai averea celuilalt – orice. Pornesti si tu dintr-o mandrie, pentru ca vrei sa fii ca ceilalti, vrei sa fii mai mult ca ceilalti, vrei sa fii slavit, vrei sa fii laudat, vrei sa fii primit in cercurile lor. Nu-L ai pe Dumnezeu in vedere, pornesti si de la o necredinta. Ca, daca te-ar interesa Dumnezeu si L-ai cunoaste pe Dumnezeu si L-ai cauta cu sinceritate pe Dumnezeu, ti-ar ajunge El. Pentru ca Mantuitorul spune, si acest lucru il vad toti: "Cel ce lasa pentru Mine masa, casa, parinti, frati, rude, va primi in veacul acesta de o suta de ori mai mult, case, mese, parinti, frati, rude si in veacul viitor imparatia" (Marcu 10:29,30).

Si sa stiti ca asa se intampla. Cei ce-L cauta pe Hristos cu sinceritate (si probabil ca sunt plansi de ceilalti, sau nu sunt primiti in nici un fel in grupurile lor, in laudele lor, in mandriile lor, nu sunt cot la cot cu ceilalti) totusi nu vor ramane singuri, Il vor avea pe Hristos, daca vor crede Lui. Si vor avea multa dragoste si vor simti multa dragoste de la Dumnezeu si pretuire, ca Dumnezeu nu a dispretuit pe nimeni, cum zice Sfantul Simeon Noul Teolog, niciodata nu a dispretuit pe nimeni. Si acesti oameni vor descoperi in jur pe multi altii pe care ii vor pretui tocmai pentru ca cred in Hristos, pentru ca Il cauta pe Hristos, pentru ca sunt altfel decat ceilalti. Aceste sute de frati, mame, tati, de care zicea Mantuitorul, totdeauna sunt aproape. Nu-i vedem acum, n-am pus inca mainile pe plug sau nu ne-am raportat inca sincer la Hristos, ca sa-i putem descoperi si pe acestia.

A consemnat Parintele Sabin Voda

(din: revista "Familia ortodoxa", nr. 2 (37)/ februarie 2012)

Legaturi:

    TAINA SPOVEDANIEI. Care este sensul ei adanc si cum putem risca PROFANAREA ei prin formalism si superficialitate?
    "Duhovnicul si ucenicul": CRIZA VIETII DUHOVNICESTI A CREDINCIOSILOR "PRACTICANTI" si PERICOLUL BANALIZARII CELOR SFINTE. Urgenta iesirii din inertie, a retrezirii la pocainta adevarata, la nevointa si lucrarea launtrica
    PARINTELE SOFIAN BOGHIU DESPRE SPOVEDANIE SI CANONUL CEL MARE. De ce este nevoie sa ne marturisim si cum biruim frica si rusinea?
    PREFACEREA RUSINII in lupta impotriva patimilor, in Taina Pocaintei si a Sfintei Spovedanii
    ARHIM. SOFRONIE – Puterea curatitoare a caintei
    "Nu e pacat care sa tina piept pocaintei. Pentru ce sa intarziem?"
    Pregatirea pentru Taina Spovedaniei
    "Totdeauna recomand pocainta SI marturisire. Niciodata nu recomand DOAR marturisire"!
    SPOVEDANIA – LEGAREA RANILOR. CUM SA O FACEM CORECT?
    CUVIOSUL PAISIE DESPRE NEVOIA DE SPOVEDANIE SI DE POVATUITOR DUHOVNICESC
    Sfantul Teofan Zavoratul NE AJUTA SA NE SPOVEDIM AUTENTIC SI LUCRATOR
    NOI SI FIUL RISIPITOR. Cum incepe caderea de la pacate mici si cum trebuie sa fie ridicarea si intoarcerea. PREDICI EXCEPTIONALE ALE SF. TEOFAN ZAVORATUL
    Sfantul Nicodim Aghioritul despre folosul spovedaniei dese si despre paza de pacat
    Sf. Nicodim Aghioritul: ADEVARATA POCAINTA
    SF.NICODIM AGHIORITUL: Cum se vindeca cei ce pacatuiesc in nadejdea ca spovedindu-se si pocaindu-se vor fi iertati
    Ne vorbeste parintele Arsenie Papacioc (5) despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE. Cum sa ne pregatim si cand sa ne impartasim? DES SAU RAR?
    Parintele Dionisie Ignat de la Colciu despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE (plus audio si video)
    Parintele Gheorghe Calciu: "SPOVEDITI-VA SI IMPARTASITI-VA, NU E NIMIC MAI INALT IN LUMEA ACEASTA!"
    Marturisire si impartasire – Sfantul Grigorie Palama
    PR. VALENTIN MORDASOV, DUHOVNICUL DE LA PSKOV – "Invataturi si intamplari minunate"
    LISTA PREGATITOARE DE SPOVEDANIE – de la Fericitul Parinte Martir Constantin Sarbu (indreptar orientativ, pentru cercetarea constiintei)
    INDREPTAR DE SPOVEDANIE alcatuit de mucenicul inchisorilor, Valeriu Gafencu. CARE SUNT PACATELE SI URMARILE LOR? (Ghid orientativ)
http://www.cuvantul-ortodox.ro/indreptar-de-spovedanie-elaborat-de-mucenicul-inchisorilor-valeriu-gafencu/

Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/ce-inseamna-o-spovedanie-buna-ne-raspunde-parintele-ciprian-negreanu-cluj-napoca/

Taina iertarii – Cum sa-ti spovedesti corect pacatele?

11 Februarie 2015

Nu povestiti la modul general despre patima pe care o aveti, caci ea actioneaza in toate cele ale voastre, ci luati in considerare modul in care apare aceasta patima la voi. De exemplu, corect ar fi sa spuneti nu "m-am maniat pe fiica mea", ci "am umilit-o pe fiica mea, i-am spus cuvinte nepotrivite, am lovit-o…"
Episcopul Pantelimon satov

Traducere si adaptare: Anca-Elena Vararu
Sursa: http://pravmir.ru

La spovedanie, sa te caiesti spunandu-ti pacatele! Cateodata cei care vin la spovedanie, incep de exemplu sa povesteasca urmatoarele: "Am ajuns ieri acasa si m-a intampinat sotul, care, ca intotdeauna, era baut, i-am facut o observatie si a inceput sa tipe la mine, iar eu m-am infuriat si l-am plesnit peste fata. Bineinteles ca nu am procedat corect. Dar ce aveam sa fac?…" Asta nu e spovedanie. Spovedania trebuie sa fie pocainta si nu o simpla povestire a vietii voastre, si inca cu incercarea de a va indreptati pacatele.

Cu toate acestea, sunt oameni care prin insasi simplitatea lor nu reusesc sa se caiasca in alt mod si desigur ca duhovnicul accepta spovedania lor si intr-o astfel de forma, dar corect ar fi sa se spuna astfel: "Sunt rea si foarte manioasa, iar atunci cand sotul meu nu s-a purtat cuviincios, m-am maniat si l-am plesnit. Pentru aceasta imi pare foarte rau si ma caiesc. I-am cerut iertare si Ii promit Domnului ca niciodata nu ma voi mai purta astfel". Din punctul meu de vedere cam asa ar suna o spovedanie corecta.

Adesea oamenii scriu foarte mult in insemnarile lor si cu prea multe detalii despre ceea ce povestesc, fapt care nu e nici pe departe corect. Mai este si o alta varianta, tot incorecta, cand omul pur si simplu isi enumera pacatele alegand anumite cuvinte: "am pacatuit din cauza orgoliului, din cauza caderii in deznadejde, din cauza maniei…", "am intrerupt postul, am avut ganduri rele", copiii spun "m-am purtat urat…" Ce inseamna am pacatuit din cauza "orgoliului"? Ce inseamna ca am pacatuit din cauza "caderii in deznadejde"? Dar din cauza "gandurilor rele"? Dar ca "m-am purtat urat"? Nu trebuie sa povestiti la modul general despre patima pe care o aveti, caci ea actioneaza in toate cele ale voastre, ci despre modul in care apare aceasta patima la voi. De exemplu, corect ar fi sa spuneti nu "m-am maniat pe fiica mea", ci "am umilit-o pe fiica mea, i-am spus cuvinte nepotrivite, am lovit-o…" Sau, de exemplu, mandria… Cum se manifesta mandria la voi? Ati umilit alti oameni ori ii priviti pe toti de sus? Ori ati insultat pe cineva, dorindu-va sa-l umiliti?

Cu alte cuvinte, spovedania nu trebuie sa fie o povestire in detaliu a tuturor circumstantelor fiecarei fapte, ci trebuie sa fie pocainta la pacatele concrete, insa, pe de alta parte, aceste pacate nu trebuie sa fie denumite intr-un mod aparte. La unii oameni exista tendinta de a gasi denumirea exacta a fiecarui  pacat, pe care in mod bolnavicios cauta sa o afle, si, de asemenea, ei vor sa afle care sunt acele pacate despre care nu se stie. Cativa, de exemplu, intreaba: Ce este aceea lacomie? Dar faradelege? Dar ce este aceasta…? Eu consider ca nu este bine astfel deoarece pacatele trebuie sa le numesti cu acele cuvinte pe care le folosesti in limba contemporana. Cand ne rugam, citim pravila de dimineata si de seara, iar pentru aceasta folosim cuvintele Sfintilor Parinti si ne insusim graiul lor si aceasta este corect, caci astfel invatam limba Sfintilor si invatam raportarea corecta la Dumnezeu, dar cand ne pocaim mi se pare ca ar trebui sa ne caim folosind cuvintele noastre. Trebuie sa spuneti, de exemplu, nu ca ati pacatuit din egoism, ci spuneti ca v-ati prefacut in fata cuiva pentru a obtine bani sau ca ati facut un bine, dorind sa vi se faca la fel… Noi stim ca sunt opt patimi, ca sunt poruncile si in toata simtirea noastra sunt aceste patimi si prin toate incalcarea poruncilor si de aceea trebuie sa ne caim.

Pentru diferite pacate, trebuie sa te caiesti diferit. Este o categorie de pacate necurate, spurcate care nu necesita o pocainta amanuntita, dar sa spuneti in asa fel, incat sa-i dati de inteles duhovnicului ce s-a intamplat cu dumneavoastra, deoarece despre aceste pacate se vorbeste la modul general, ascunzand in spatele lor o teribila deformare a relatiilor dintre barbat si femeie. Sa nu spuneti niciodata pur si simplu "am patima desfranarii", ci trebuie sa explicati cum apare ea. Nu trebuie sa amintiti in detaliu toate aceste pacate urate, dar trebuie neaparat sa spuneti in asa fel incat preotul sa inteleaga gradul acestui pacat.

Ca sa ma pocaiesc, trebuie sa iau aminte ca in mine este aceasta rea deprindere; pe de o parte, trebuie sa fug de ispita cand aceasta poate aparea, pe de alta sa alung amintirea pacatelor savarsite. In cazul pacatelor mandriei, slavei desarte, furtului, umilirii celorlalti, e necesar sa imi amintesc acestea, mai ales atunci cand apar gandurile de slava desarta.

(Pantelimon satov, episcop de Smolensk si Viazemsk, vicar al Patriarhului Chiril al Moscovei si al intregii Rusii)

Sursa: https://doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/taina-iertarii-cum-sa-ti-spovedesti-corect-pacatele

Sfaturi practice pentru o spovedanie reusita - Hristos si tinerii

Se cade ca preotul duhovnic, acest sublim slujitor care in scaunul Spovedaniei are o putere pe care Dumnezeu nu a dat-o nici ingerilor, sa dea sfaturi si recomandari in legatura cu Taina Marturisirii. Insa nici experienta de la catedra a profesorilor de Religie, de la licee mai ales, nu e de neglijat. Profesorul intra foarte des in discutii cu tinerii, e pus in situatia de a da raspunsuri la diferite probleme, framantari si nelamuriri, fara a se substitui preotului, se intelege. Din discutiile de la clasa am constatat invariabil ca elevii nu cunosc inca aspecte esentiale ce tin de Taina Spovedaniei. Ea se face inca dintr-un formalism aproape generalizat si, din nefericire, fara mari efecte. Voi incerca sa lamuresc punctual, din perspectiva laicului, cateva aspecte legate de aceasta mare Taina.

Pacatele marturisite la Spovedanie sunt cu adevarat iertate de Hristos, prin mijlocirea preotului duhovnic.

Exista o vorba populara care spune ca pacatele marturisite sunt pe jumatate iertate. Vorba aceasta n-are legatura cu Taina Spovedaniei. Toate pacatele spovedite sunt iertate de catre Dumnezeu prin duhovnic. Ele nu mai sunt proprii acelei persoane. Ele trebuie uitate si nerepetate pentru ca si Dumnezeu le uita. E adevarat ca unele se vor repeta, insa de la o Spovedanie la alta trebuie sa se vada o evolutie in plan spiritual. Aceia ce sunt neinduratori cu sine, iertandu-se pe sine foarte greu, considera ca nici Dumnezeu nu-i poate ierta prea usor, atat de usor. Cel ce se spovedeste trebuie sa creada din tot sufletul sau ca Dumnezeu poate ierta orice pacat.

Alegerea duhovnicului e o chestiune dificila pentru multi.

Indeobste, Biserica recomanda ca preotul duhovnic sa fie cel din parohia de care apartine fiecare (sa-ti stie numele cand te vede), insa nu e obligatoriu. Unii elevi imi spuneau ca le este imposibil sa se marturiseasca la preotul din parohia de care apartin pe motiv ca le e vecin de gard la tara (sau de palier la bloc) sau ca e foarte bun prieten al familiei sau ruda apropiata. In aceste cazuri se recomanda cautarea unui duhovnic in alta parte, cu care sa se potriveasca, pe care credinciosul sa-l simta aproape. E de preferat sa nu fie prea ingaduitor cu pacatul, ci doar cu pacatosul. Deunazi, un fost coleg de liceu, mai in gluma, mai in serios, ma intreaba daca stiu vreun preot care sa nu condamne fumatul sau practicile radiesteziste... Stiam, din pacate, dar l-am trimis la un slujitor foarte responsabil si iscusit... Duhovnicul trebuie cautat, trebuie cercetate biserici sau manastiri, trebuie ascultate predici. Trebuie intrebati, de asemenea, cei ce au o viata duhovniceasca mai aleasa. Ei stiu deseori spre cine sa indrume pe credincios, cine i se potriveste. Unii vor un duhovnic tanar pentru a intelege mai bine lumea de azi cu cele ale ei, nu neaparat pentru a trece cu vederea neputintele marturisite. Altii vor un duhovnic batran, patriarhal, cu parul si barba albe, cu experienta indelungata la scaunul spovedaniei.

Duhovnicul trebuie cinstit si purtat permanent in rugaciuni spre Cer. Pe limba oricarui fiu duhovnicesc ar trebui sa stea cuvinte de felul: "Doamne, lumineaza mintea si cugetul duhovnicului meu. Pazeste-l, miluieste-l, binecuvanteaza-l si pune Doamne in gura sa cuvinte mantuitoare pentru sufletul meu ca sa fiu incredintat ca ascultandu-l pe dansul pe Tine Te ascult!!". Crestinul trebuie sa obisnuiasca sa ceara sfatul duhovnicului si in alte imprejurari ale vietii, deci si in afara marturisirii propriu-zise. Duhovnicul se cuvine sa-l intreaca duhovniceste pe fiul sau si sa-i recomande exercitii ascetice pe care el insusi le implineste. Duhovnicul nu se alege dupa anii de studii teologice sau doctorate, acesta nu-i un criteriu potrivit... La ciobanul de la oi de la Sihastria, Parintele Ilie Cleopa (+1998) s-au spovedit patriarhi, mitropoliti, episcopi, academicieni sau ministri... De fapt cred ca atunci cand crestinul gaseste duhovnicul asteptat simte acest lucru de la prima marturisire. Daca a fost sincer in cautarile sale, Duhul Sfant ii va descoperi duhovnicul potrivit la momentul potrivit.

Nu se recomanda schimbarea duhovnicului.

Spuneam mai sus ca trebuie sa se vada o evolutie de la o Spovedanie la alta. Acest lucru nu mai poate fi sesizat daca credinciosul merge din duhovnic in duhovnic. Nu se poate crea acea legatura personala, sufleteasca, daca nu avem un duhovnic stabil. O legatura indelungata intre duhovnic si credincios are mari beneficii pentru ca preotul poate surprinde mai usor anumite inclinatii pacatoase si-i poate da sfaturi mai precise, concrete, cunoscandu-l mai bine. Daca cumva credinciosul l-a auzit pe duhovnic spunand lucruri de sminteala si nu-l mai poate cinsti dupa cuviinta e bine sa caute altul. Sigur ca duhovnicul te poate si incerca, insa acum nu particularizez... De asemenea, daca cineva ajunge sa-si vorbeasca duhovnicul de rau, daca ajunge sa-l judece sau daca nu-i inspira incredere sau seriozitate, e bine sa caute un alt duhovnic. Bine ar fi ca doar moartea sa-l desparta pe credincios de indrumatorul sau duhovnicesc si, de fapt, nici ea sa nu-i desparta...

Trebuie depasit "pragul rusinii", nu trebuie ascuns nici un pacat sau patima, oricat de greu ar fi.

E o mare problema in ziua de astazi depasirea rusinii, a jenei, pentru ca pe zeci de cai media se cultiva egoismul si slava desarta. De aceea sunt inca multi cei care socotesc ca-i nedemn pentru ei sa faca acest act de umilire in fata unui preot, chiar de stiu ca Hristos e Cel ce primeste Marturisirea si ca El a instituit aceasta Taina astfel. Problema aceasta au rezolvat-o aparent romano-catolicii prin asa-numita spovedanie auriculara, la confesional. In mare parte, elevii mei gaseau salvatoare aceasta inovatie, "pentru ca asa ar putea spune chiar tot"... Insa nu au fost greu de convins ca aceasta practica nimiceste pocainta din inima, parerea de rau pentru pacatele savarsite si ajuta mult la repetarea lor. De obicei jena, rusinea, apar in legatura cu pacatele ce tin de sexualitate, dar nu numai. Chiar daca exista parere de rau, par a fi greu de marturisit pentru unii, spre exemplu: masturbarea, perversiunile sexuale, vizionarea filmelor pornografice, cyber-sexul de pe chat-urile Internetului etc. Daca tot au ajuns la doctor, se cuvine a lua vindecare. Rusine ar trebui sa avem la savarsirea pacatului, nu la marturisirea lui. Oricum, rusinea e semn al regretului, ar fi mai grav sa nu existe rusine. Sunt convins ca sunt multi cei ce toarna cu seninatate fapte grave fara sa le bata inima mai tare in piept. Unii Parinti insa recomanda sa se depaseasca rusinea pentru ca Marturisirea sa aduca mult folos[121]. N-as vedea aici o contradictie ci o vedere din alt unghi a problemei. In rugaciunile de dinaintea marturisirii, preotul spune: "Iata, fiule, Hristos sta nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci nu te rusina, nici nu te teme, nici nu ascunde de mine nimic din cele ce-ai facut, ci toate mi le spune fara sa te indoiesti si fara sfiala, ca sa iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos". Care va sa zica, Hristos-Mantuitorul ne asculta si ne iarta! Sa nu ne ascundem, caci ne iubeste; oare nu de asta S-a jertfit pentru noi? El nu vrea moartea pacatosului, ci ca acesta sa se intoarca la El cu pocainta. Nu exista pacat care sa intreaca iubirea de oameni a lui Dumnezeu!

Indrazniti, secretul Spovedaniei nu se divulga.

Trebuie stiut de catre credinciosi ca cele spuse la Spovedanie le stie doar Hristos si preotul. Duhovnicul nu are voie sa divulge cele ce a auzit. Nu exista motiv justificat pentru divulgarea continutului Spovedaniei, indiferent cat de grav sau in ce fel a fost pacatul marturisit. Preotul care ar divulga cele auzite ar fi caterisit. E cunoscut cazul unui preot din Occidentul catolic care, in urma cu vreo doua secole, a fost condamnat la moarte pentru o crima pe care nu o savarsise; mai mult chiar, stia cine este faptasul, pentru ca acesta i se confesase. A preferat deci sa moara decat sa divulge marturisirea care l-ar fi salvat. Parintele Dumitru Staniloae precizeaza ca "preotul nu va rade vreodata de slabiciunile lui (ale credinciosului n.n.), nu le va divulga si nici nu-si va manifesta surprinderea ascultand cele mai grele abateri ale lui"[122].

Pregatiti-va pentru Spovedanie si nu asteptati numai intrebarile duhovnicului.

Spovedania se mai numeste printre altele si "marturisire". Deci, se cuvine a marturisi, a spune noi, nu a astepta intrebarile duhovnicului, care nu pot cuprinde intreaga lista a pacatelor noastre. Unii duhovnici recomanda ca penitentul (credinciosul) sa-si intocmeasca o lista cu pacatele savarsite; altii, dimpotriva, spun ca pacatele mari, grave nu le poti uita oricum. Personal, consider ca trecerea lor pe o foaie, in liniste, dupa un lung examen de constiinta, e chiar foarte potrivita. E nevoie de cercetarea unor carti cu tematica spirituala[123], pentru a intelege bine ce anume trebuie marturisit (sunt pacate care scapa multora din necunoastere, nefiind grosiere, palpabile). Preotul duhovnic, din obisnuinta, pune intrebari. Asa s-a impamantenit. Oare ce ar fi trebuit sa faca preotul duhovnic daca adeseori credinciosul, din nestiinta sau obisnuinta, asteapta sa fie intrebat? Sa vina in intampinarea lui cu intrebari! Dar duhovnicul nu e un clarvazator; credinciosul daca s-a cercetat pe sine stie prea bine ce pacate, ce patimi are. Eu insumi am vazut un tanar elev iesind de la scaunul Spovedaniei si spunand fericit unui prieten ca a scapat: parintele nu l-a intrebat nimic in legatura cu o patima pe care o avea. Consider ca acesta mai mult s-a pagubit, nesocotind Taina.

Marturisirea se face folosind verbe la trecut.

O anecdota (ca sa nu zic banc) spune ca un credincios merge la duhovnicul sau si zice printre altele: "Am furat zece gaini, dar matale spune acolo douazeci, ca mai fur diseara zece...". E bine a spune: am facut, am savarsit etc. Se spune, de exemplu, am furat, nu fur. Se intelege ca sunt pacate ce vor fi lasate in urma, nu continuate dupa iesirea de sub epitrahil. Cu siguranta unele se vor repeta, insa trebuie sa simtim dorinta de a lupta cu toate pacatele, nu numai cu cele mari. Un parinte spunea ca pacatele mici nu sunt de neglijat, mai ales daca sunt multe, caci se poate construi o casa mare si trainica si cu caramizi mici, nu doar cu cele mari. Mai trebuie spus ca spovedania nu-i deloc prilej de lauda. La Spovedanie se spun pacatele cu zdrobire de inima, nu se insira virtutile ("de postit postesc, milostenie fac, ma rog des etc.). Parintele Nicolae Steinhardt intr-o clasificare inedita a pacatelor capitale enumera printre alte sapte si... recursul la scuze[124]. Deci, nu se prezinta justificari, "circumstante atenuante" (decat lamuriri simple pentru a se constata gravitatea pacatului), nu se da vina pe cel ce a indemnat la pacat, caci nici lui Adam nu i-a folosit acesta; se marturisesc pacatele proprii, nu ale altora. Nici nu trebuie sa se indreptateasca pe sine cel ce se spovedeste spunand, spre exemplu, "am facut cutare pacat, dar, oricum toti fac asta". Duhovnicul poate refuza Marturisirea credinciosului daca-l simte nepregatit pentru Spovedanie si nu-l poate dezlega de pacate daca nu vede in el hotarare de indreptare, disponibilitate in a rupe legaturile pacatului. De asemenea, trebuie spuse si pacatele prin omitere. Se poate pacatui si prin tacere, prin lipsa de actiune, atunci cand nu-L marturisesti pe Hristos in fata oamenilor. Se pacatuieste spre exemplu cand o persoana, auzind ca o amica vrea sa avorteze si-i cere sfatul, tace sau ii spune: "nu stiu ce sa zic, e problema ta". Se pacatuieste cand se trece cu vederea cel sarac, cand nu se indeplinesc anumite datorii sfinte, ca participarea la Liturghie, rugaciunile pentru cei raposati etc. E foarte important in cantarirea gravitatii faptei sa se spuna daca pacatul s-a savarsit des sau rar, daca e o mare patima, o constanta a vietii celui ce se marturiseste sau s-a intamplat accidental. Si pacatele vechi, de ani de zile, nemarturisite la acel indepartat moment - din nestiinta sau din alt motiv, trebuie spuse, chiar daca nu s-au mai repetat.

Evitati aglomeratia de la sfarsitul posturilor de durata.

Foarte multi prefera sa se spovedeasca in ultima saptamana a postului, pentru a se impartasi in ziua marelui praznic (desi s-ar putea impartasi cu binecuvantarea duhovnicului la orice Sfanta Liturghie, oricand in timpul postului). La parohiile de la tara problema e mai simpla, pentru ca spovedania se poate face cu o oarecare programare, evitandu-se imbulzeala. Insa, la parohiile din oras mai ales, cozile in aceasta perioada sunt interminabile si de aici imposibilitatea unei Spovedanii complete si de real folos. In astfel de cazuri, o Spovedanie nu poate dura mai mult de 2 minute. Ce poti spune in acest timp?! Un mare duhovnic contemporan spunea ca nu pune prea mult pret pe o astfel de Spovedanie, mai ales daca penitentul nu-i spovedit de un an. Poti marturisi toate neputintele dintr-un an intr-un timp asa de scurt?! Nu e vina parintilor slujitori ca situatia este astfel; se straduiesc si dansii sa-i multumeasca pe toti. Nu-i poti respinge pe credinciosii pregatiti de spovedanie, s-ar putea sa se indarjeasca si sa nu mai calce pragul bisericii. E adevarat ca nici sa stai cu ochii pe ceas sau sa-l opresti pe credincios din marturisire nu-i lucru bun. Grav este si daca se recurge la Spovedania in grup a tinerilor, care nu e canonica[125], cu atat mai mult cu cat adolescentii zilelor noastre chiar au multe lucruri de spus sub epitrahil. Recomand tuturor sa refuze o astfel de marturisire, caci e mai bine nemarturisit, decat spovedit necanonic sau pseudo-spovedit...

Atentie la cuvintele duhovnicului!

Dupa Spovedanie, sau chiar in timpul acesteia, preotul obisnuieste a da cateva lamuriri, sfaturi, povete. Se cere acum multa luare aminte la eventualul canon pe care-l randuieste preotul (nu spre pedeapsa - cum considera unii, ci spre vindecare) si daca da dezlegare sau nu pentru a primi Sfanta Impartasanie. Pentru pacate grele si lipsa caintei pe masura faptelor, preotul duhovnic poate amana primirea Sfintelor Taine[126]. Daca credinciosul nu se afla in pacate de moarte, se cuvine sa indrazneasca, cu binecuvantarea duhovnicului, sa se impartaseasca mai des.
Bineinteles cu inima infranta si smerita si cu constiinta pacatoseniei, dar si cu dorinta de a primi prin Impartasanie ajutor in lupta pentru despatimire si imbunatatire. Fara Impartasanie deasa credinciosul nu poate deveni mai bun, mai iubitor, asemenea cu Hristos. Adevarata viata crestina se traieste doar langa Potirul Euharistic. Multi, dintr-o smerenie prost inteleasa, se socotesc singuri nevrednici de impartasirea deasa[127], desi nu se afla sub osanda canoanelor.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca cel ce nu-i vrednic zilnic sa se impartaseasca, nu-i vrednic nici o data pe an, la Pasti. Credinciosul e dator sa asculte, dar si sa ceara sfaturi, sa intrebe ce are de facut, cum poate scapa de unele pacate sau de gandurile pacatoase ce-i dau tarcoale. Sa nu uitam ca pacatele se fac cu gandul, cu cuvantul si cu fapta, si ca de marturisit se cuvine sa le marturisim pe toate, nu doar pe cele vizibile, grosiere...

[122] Preot Prof. Dr. Dumitru Staniloae, op. cit., p. 88.

[123] Recomand cu dragoste cartea Pr. Petre Vintilescu, Spovedania si duhovnicia, Editura Ortodoxa Romana, Alba Iulia, 1995, ce cuprinde numeroase lamuriri doctrinare, liturgice si canonice pentru duhovnici si credinciosi, iar in Introducerea semnata de Inalt Prea Sfintitului Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, gasim un numar de 80 de intrebari pentru pregatirea eficienta a Spovedaniei. Mai recomand si Indreptarul de spovedanie al lui Valeriu Gafencu din Scara (Revista de oceanografie ortodoxa, politica si cultura), anul III, treapta a IV-a, decembrie 1999, pp. 157-167. Nu toate Indreptarele de spovedanie le gasesc de folos in lumea de azi. Unele exagereaza cu intrebarile sau descrierile felurilor pacatului sexual sau a feluritelor vrajitorii, detaliate ca in Canoane. Daca se face uz de ele in ziua de astazi, multi, chiar si din cei curati, vor fi ispiti la pacate necunoscute lor pana atunci.

[124] Nicolae Steinhardt, Monahul de la Rohia raspunde la 365 de intrebari incomode adresate de Zaharia Sangeorzan, Editura revistei Literatorul, 1992, p. 42.

[125] La sfarsitul sec. IV, patriarhul Nectarie al Constantinopolului a interzis marturisirea publica, generalizandu-se de atunci cea particulara.

[126] De multe ori versetele de mai jos le-am vazut citate fara finalul care spune foarte multe despre impartasirea cu nevrednicie: Sa se cerceteze insa omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar. Caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit (I Corinteni 11, 28-30).

[127] Recomand deosebita lucrarea Despre dumnezeiasca impartasanie a Sfantului Nicodim Aghioritul; lucrarea are si o prefata lamuritoare a IPS Serafim Joanta - "Deasa sau rara impartasire".

Sursa: http://www.laurentiudumitru.ro/carti.php?id=1&cap=23

De ce ne spovedim?

Sfanta Taina a Spovedaniei, este momentul in care, intre preot, penitent si Dumnezeu se produce o minune, o mare lucrare tainica. Penitentul sau credinciosul se descarca de pacate cu toata cainta in fata preotului si Dumnezeu [Domnul Iisus Hristos], fiind prezent in chip nevazut, il iarta si il dezleaga prin mainile preotului. Dupa ce penitentul si-a spus tot ce avea pe suflet, preotul ii pune mainile pe cap zicandu-i formula: "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine, fiule (N), si sa-ti lase tie toate pacatele. Iar eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert, si te dezleg de toate pacatele tale, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin". (Vezi Moliftelnic).

In timpul rostirii acestei formule preotul, avand mainile pe capul penitentului, produce impartasirea harului divin, un transfer de energie a Duhului Sfant. Dupa invatatura Bisericii Ortodoxe adevaratul savarsitor al Tainelor este Mantuitorul Iisus Hristos, iar preotul este iconomul Tainelor Sfinte (I, Cor. 4,1). In cazul Spovedaniei, cel ce primeste marturisirea este Mantuitorul Iisus, iar preotul este doar un martor. Dupa cum citim in Randuielile Sfintei Marturisiri: "Iata, fiule, Hristos sta nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta… Si eu sunt numai un martor, ca sa marturisesc inaintea Lui toate cate imi vei spune mie". Domnul Iisus Hristos Preotul, in virtutea harului primeste spovedania duhovniciei, impartaseste harul iertarii pacatelor prin dezlegarea ce o face penitentului. Mariei Magdalena si-i iarta pacatele.

Asadar, Mantuitorul Iisus Hristos, fiind de fata la Taina Sfintei Spovedanii, datorita sinceritatii, caintei si zdrobirii de inima pentru tot raul ce l-a facut, prin mainile preotului slujitor, il iarta pe cel ce sta in genunchi cu cainta.

Deci, cu alte cuvinte, la Taina Sfintei Spovedanii se produc urmatoarele:

• penitentul [credinciosul] se descarca de tot raul acumulat in timp, cu toata cainta;
• preotul il iarta si il dezleaga prin punerea mainilor, iar harul (energia) Duhului Sfant, in acel timp vine si se revarsa peste acel credincios.
  

De aceea se si simte totdeauna o mare usurare si mangaiere dupa Spovedanie.

DE CE TREBUIE SA NE SPOVEDIM?

Omul este prin fire o fiinta sociabila, deci nu poate trai singur. Tot asa de adevarat este faptul ca omul neputand trai singur, nu poate sa stea fara sa comunice cu cineva si, mai ales, sa se deschida sufleteste aproapelui sau, sa-i spuna pasurile sale. Parca simti o usurare si-o descarcare cand gase sti pe cineva de incredere si i te destainuiesti. Durerile si ranile mele sufletesti i le spun lui, el le primeste si ma compatimeste. In acel moment, datorita compatimirii si iubirii persoanei careia m-am destainuit, simt o mare liniste si bucurie, simt ca cineva ma mai iubeste, ca nu am fost parasit definitiv; simt o revigorare sufleteasca.

Este mare lucru ca in viata noastra, sa ajungem "sa ne bucuram cu cei ce se bucura si sa ne intristam cu cei ce se intristeaza" (Romani 12, 15). Atunci cand vedem pe cineva ca sufera, sa intram in dialog cu el, sa-l intarim prin vorbe bune, sa-i luam, cu alte cuvinte, din durerea lui, si sa ne-o insusim noi. Comunicarea, dialogul sunt absolut necesare. Dar mai mult decat acestea este marturisirea in fata duhovnicului.
Te destainui in fata prietenului, ii spui tot ce ai pe suflet, il doare si pe el, daca tine la tine; iti da, eventual, un sfat sau, mai mult, se roaga pentru tine. Insa, un prieten, oricat de apropiat ar fi, altceva nu are ce sa-ti mai ofere, nu are cu ce sa te mai ajute. Pana aici merge afectivitatea umana.

Dar Dumnezeu, prin mila Sa fata de oameni, ne-a daruit un mare ajutor: Sfintele Taine si, in special, Taina Sfintei Spovedanii. La aceast a Sfanta Taina, credinciosul, in afara de faptul ca s-a destainuit duhovnicului de tot ce are el mai intim, primeste in plus de la duhovnic dezlegarea si iertarea de acele pacate si mai ales primeste o mare putere de a invinge mai departe greutatile vietii. Primeste energia harului Duhului Sfant prin punerea mainilor preotului.
Numai preotul are aceasta imensa putere de a dezlega de pacate si de a impartasi harul Duhului Sfant ca intaritor in viata noastra.

Fara preot si puterea lui sfintitoare nu putem trai o viata crestina

Suntem ofiliti duhovniceste; traim inconstienti, in irealitate si neadevar. Mantuitorul [Domnul Dumnezeul Iisus Hristos] a spus "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata". Alta cale si adevar nu exista decat in Biserica Sa.

Puterea de a lega si a dezlega, Mantuitorul a dat-o numai Sfintilor Apostoli s i acestia la randul lor episcopilor si preotilor prin hirotonie, prin punerea mainilor pe cap: "Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in ceruri si oricate veti dezlega pe pamant vor fi dezlegate si in ceruri" (Matei 18, 18; Ioan 20, 23).
Deci puterea de dezlegare a pacatelor o primim numai aici pe pamant si numai de la preoti. Cel mai groaznic lucru este ca cineva sa moara nespovedit, nedezlegat de pacate. Dincolo de mormant nu-l mai poate dezlega nimeni "nici chiar ingerii".
De aceea trebuie sa ne spovedim, sa ne descarcam sufleteste, sa alungam tot ce este negativ in fiinta noastra umana. Sa primim dezlegare si iertare de toate pacatele si relele ce le-am facut in viata. Sa primim pe Duhul Sfant, Cel care ne va calauzi in viata de dincolo.

SPOVEDANIA CONTRIBUIE LA VINDECAREA ARBORELUI GENEALOGIC

Fiecare om se trage dintr-o familie, iar mai multe familii apropiate ca grad de rudenie formeaza un neam. Fiecare neam are un arbore genealogic. Acest arbore genealogic difera de la neam la neam. Dupa cum un arbore este sanatos si da nastere altor ramuri sanatoase, dezvoltandu-se foarte frumos, tot astfel se intampla si intr-un neam care este credincios, cu frica lui Dumnezeu si naste alte ramuri sanatoase si credincioase, dezvoltand foarte frumos, in mod normal, acel arbore genealogic. Observam la unii arbori cum incep sa le apara cate o ramura uscata, dupa aceea altele si altele, incet, incet, iar la un moment dat, observam ca o mare parte din acel arbore s-a uscat. Apoi, la scurt timp, el se usuca definitiv, deoarece nu l-a ingrijit nimeni.

Pacatul se transmite de la tata la fiu; ori, acel pacat netratat macina si roade in toti membrii familiei. O buna parte din acei oameni nu-si dau seama de acel lucru si se trezesc dupa ani si ani, dupa generatii peste generatii ca "li s-a cam pierdut neamul", cum se spune in popor, adica pacatul mostenit in familie si netratat cu Tainele Bisericii a facut ravagii.

Dupa cum medicina recunoaste transmiterea caracterelor (genelor) de la tata la copil, tot astfel religia recunoaste transmiterea pacatelor de la parinti la copii. Dumnezeu spune, inca din Vechiul Testament, ca pedepseste pe copii pentru pacatele parintilor pana la al IV-lea neam (Iesire, Cap. 20,5). De aceea, cei ce sunt casatoriti si au copii, trebuie neaparat sa se spovedeasca, sa se curete de acele pacate pentru a nu se transmite copiilor lor. Sa aiba constiinta impacata ca fii lor nu sufera pentru pacatele parintesti. Observam cum foarte multi copii se nasc bolnavi. In cele mai multe cazuri copiii se nasc bolnavi datorita pacatelor parintilor, care nu le-au spovedit si n-au primit dezlegare de ele. Un om pacatos care nu se spovedeste, nu tine randuielile bisericesti: post, rugaciune si il prinde sfarsitul vie tii in acea stare pacatoasa, este o ramura uscata la arborele genealogic al neamului sau. Fiecare membru al unei familii care nu se marturiseste este o ramura uscata din arborele genealogic al neamului sau. Cel mai important remediu pentru vindecarea arborelui este in special Sfanta Spovedanie deoarece aici sunt: curatirea, tratamentul si vindecarea.

SPOVEDANIA ESTE CHEIA RAIULUI [DOBANDIREA VIETII VESNICE IN HRISTOS]

Pacatul primordial facut de Adam in Rai a adus o multime de suferinte pentru om si in cele din urma alungarea lui din Rai. Mantuitorul Iisus Hristos este "Calea, Adevarul si Viata". Cand spunem Iisus, spunem ca ne-a adus viata prin Biserica intemeiata de El si, mai ales, Sfintele Taine instituite de El. Taina pe care o putem folosi ca pe o cheie pentru a deschide usa inchisa si pazita a Raiului este Sfanta Spovedanie. Numai Sfanta Spovedanie ne poate curati si primeni pentru a intra in Rai [Imparatia lui Dumnezeu].

Cel ce se spovedeste continuu in viata si moare de asemenea spovedit, acela nadajduieste sa-si mantuiasca sufletul daca spovedania s-a savarsit cu toata sinceritatea si cu toata cainta, acela poseda Cheia Raiului si-si poate permite a intra. A te spovedi, inseamna a te smeri atat inaintea lui Dumnezeu in chip tainic, precum si inaintea preotului in chip vizibil. A te spovedi inseamna a-ti alunga tot egoismul din tine, a nu-ti mai apartine tie, a te dezveli de tot subiectivismul personal. Taina Sfintei Spovedanii impune cea mai mare smerenie, cea mai mare umilinta, cea mai mare cainta, cea mai puternica zdrobire de inima si parere de rau. Toate acestea inseamna a exprima starea sufleteasca ce inspira credinciosului nadejdea mantuirii sufletului sau, exprima cea mai mare virtute si este puterea de a dobandi Cheia Raiului.

IN SCAUNUL SPOVEDANIEI TOTI OAMENII, INDIFERENT DE RANGURI SOCIALE, DE PREGATIRE INTELECTUALA, SUNT EGALI IN FATA LUI DUMNEZEU

Trebuie sa fim foarte constienti, ca inaintea lui Dumnezeu toti oamenii suntem egali din punct de vedere spiritual. Toti avem un suflet spiritual. Deosebirea in aceasta lume consta in trup, in ranguri sociale, in pregatirea intelectuala, in gandire etc. O data ce sfarsim aceasta viata, dincolo vom fi egali. In scaunul Sfintei Spovedanii se vede cel mai clar egalitatea umana! Aceeasi stare de penitenta si de cainta o poate trai, in acelasi timp, atat un cersetor sau un taran simplu, cat si un savant sau un mare dregator. Aici, la Spovedanie vedem ca toti oamenii suntem fii ai Aceluiasi Tata. La o asemenea mare intelepciune trebuie sa ajungem pentru a intelege realitatea adevarata a lucrurilor.

CHIAR DACA NU AVEM UN DUHOVNIC ISCUSIT DE NE VOM RUGA, VOM AFLA ADEVARUL

Cum toti oamenii au posibilitatea de a intra la mari duhovnici sau, mai mult, de a se spovedi la ei. Insa totul depinde de penitent. Daca avem o mare nelamurire in viata, nu stim ce sa facem, nu avem pe cine sa intrebam, atunci trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu din toata inima noastra si sazicem: "Doamne pune cuvant in gura duhovnicului meu pentru a-mi spune ce sa fac". Si asa, daca ne rugam din toat a inima, datorita credintei noastre, Dumnezeu ne poate spune lucruri mari, chiar si prin gura unui pacatos de duhovnic.
Atunci cand suntem in genunchi inaintea duhovnicului la Spovedanie sa ne inchipuim ca suntem inaintea lui Dumnezeu si sa ne daruim total, sa ne imaginam [stim] ca Dumnezeu este prezent, de fata, vede si aude tot. Deci foarte mult face rugaciunea dinainte de Spovedanie pentru ca aceasta sa aiba un efect bine facator.

TREBUIE SA NE RUGAM PENTRU DUHOVNIC INAINTE DE SPOVEDANIE

De preferat este ca duhovnicul sa fie bun. Daca nu-l putem gasi bun, sa ne spovedim la el asa cum este! Insa atunci cand te spovedesti, sa te rogi inaintea lui Dumnezeu ca sa puna in gura si in mintea duhovnicului raspunsul la ceea ce te framanta. Deci rugaciunea aceasta pentru duhovnic, inainte de Spovedanie, este foarte importanta.
Nu trebuie sa astepti un raspuns sau un sfat de la duhovnic si sa stai cu mainile in sold, ci trebuie, in primul rand, sa-l ajuti pentru a te putea ajuta. Sa te rogi zicand: "Doamne pune in mintea si in gura duhovnicului meu raspunsul care imi este de folos".
Daca ai ceva de intrebat pe duhovnic, intai sa te rogi lui Dumnezeu sa-i puna in minte raspunsul. Daca nu te rogi, poti primi un raspuns mai mult omenesc. Acel raspuns obiectiv, divin si folositor vine doar datorita starii sufletesti a penitentului.

Surse: - SPOVEDANIA ESTE CEA MAI EFICIENTA TERAPIE SPIRITUALA

- http://www.lumeacredintei.com/ortodoxie-si-traire/de-ce-ne-spovedim/

Cum sa ne spovedim cu folos - Raspunsuri duhovnicesti - Ziarul Lumina - Ziarul Patriarhiei Romane, Bisericii Ortodoxe Romane

Diacon Marius Mircia

19 August 2011

Parinte, multi oameni amana spovedania pentru ca nu stiu ce sa marturiseasca, nu sunt spovediti de ani de zile, se apropie de Biserica, dar nu prea stiu de unde sa inceapa. Cum sa abordeze preotul duhovnic aceste probleme?

Duhovnicul nu este ofiter de investigatii, nu cauta sa afle informatii ascunse din viata penitentului, pe care sa le foloseasca in diferite scopuri. Duhovnicul vrea sa ma ajute. Sunt situatii in care sunt oameni vazatori cu duhul, care ajuta pe cel care se pocaieste, dar nu intr-un mod spectaculos, ci tocmai ca sa-l ajute pe om. Realitatea este ca nu trebuie sa asteptam sa gasim oameni vazatori cu duhul; daca stiu sa ascult, voi asculta si de preotul meu duhovnic, daca aici nu stiu sa ascult, atunci nici pe cei care fac minuni, care inviaza mortii nu-i voi asculta si le voi gasi un cusur si nu-i voi asculta, punand totul la indoiala. "Oare cuvantul acesta chiar este de la Dumnezeu?" Atitudinea mea, a celui care vin sa ma pocaiesc, este ca sa iau cuvantul si sa-l primesc, ca expresie a voii lui Dumnezeu. Duhovnicul nu vine cu aceasta pretentie, dar eu care vin si cer cuvant trebuie sa am constiinta aceasta. Pe de alta parte, ma pocaiesc si de ceea ce vad in mine.

Cum ajuta duhovnicul pe cel care a facut pacate, dar ii este rusine sa le marturiseasca?

Crestinul este si un om al curajului, pentru ca presupune sa fii realist in ceea ce te priveste, spunand chiar cu aceasta rusine, poti sa scapi de rusinea viitoare, cum spunea Sfantul Ioan Scararul, pentru ca este si un moment teologic, in care toate cele ale omului se vor vadi la infricosata judecata a tuturor oamenilor.

Pacatul pe care il am in mine si pe care il sesizez in mine, chiar daca eu il ascund, el nu scapa vederii lui Dumnezeu. Eu, daca am constiinta ca ma duc in fata lui Dumnezeu, Ii spun ceea ce oricum El stie, nu-i spun lucruri noi lui Dumnezeu, nu-l informez pe Dumnezeu, ci ma marturisesc, adica imi deschid inima.

Si ce-i spun lui Dumnezeu decat cele ce sunt in inima mea, dupa ce am vazut ce este in inima mea. Daca nu am vazut inca, trebuie sa cer lui Dumnezeu sa-mi descopere pacatul meu.

Si poate tinerii ar trebui sa fie indemnati sa spuna la spovedanie chiar lucrurile de care le este rusine cel mai mult, ca sa scape de ele. Odata spus cuvantul respectiv, omul simte o despovarare, o usurare de acel pacat si se linisteste, ceea ce vadeste ca pana atunci era tinut, era legat de acel pacat. Si pacatul ii determina niste actiuni, cel putin la nivelul gandului, vorbelor si al faptelor, chiar daca el nu era constient, pentru ca pacatul lucra in el. Sunt cazuri in care duhovnicul simte cand unui om ii este greu sa spuna ceva ce-l apasa.

Sunt situatii in care oamenii vin la spovedanie si spun preotului ca nu stiu ce sa spuna, si doresc sa fie intrebati de preot. Poate la inceput este bine, dar cand omul ajunge sa se spovedeasca mai des, va sti ce sa spuna si cum sa spuna la nivelul lui lucrurile pe care le vede.

Multi cauta si povestesc, folosesc momentul pentru a povesti cu preotul vrute si nevrute, de boli, de ce a facut unul sau altul, spovedesc familia lor, de cat de mult nu il inteleg pe el, dar aceasta nu este spovedanie. Omul din punct de vedere psihologic poate crede ca a dat afara ce a avut in el, si sa ramana doar la acest nivel, dar nu inseamna ca s-a marturisit, pentru ca marturisirea se face in duh de pocainta si se face marturisirea pacatelor proprii.

Poate duhovnicul sa intrebe despre conditiile in care au fost savarsite anumite pacate?

Da, pentru a putea evalua situatia, in conditiile in care s-a savarsit un pacat sau altul pentru a putea sa-i dea un cuvant de tamaduire, de iesire din situatie, dar nu in sensul de a afla informatii personale despre om sau din curiozitate.

Totusi constiinta celui ce se marturiseste sa fie ca se marturiseste in fata lui Hristos, si El este Cel care ridica pacatul lumii si inclusiv pacatul meu.

Sursa: http://ziarullumina.ro/raspunsuri-duhovnicesti-cum-sa-ne-spovedim-cu-folos-6427.html

Sfantul Teofan Zavoratul NE AJUTA SA NE SPOVEDIM AUTENTIC SI LUCRATOR

11-03-2011

"Domnul si Mantuitorul nostru ne cheama pe toti la Sine, graind: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia lui Dumnezeu!" Sa ascultam acest glas mangaietor si sa ne grabim catre Domnul. Imparatia lui Dumnezeu – ce lucru negrait de bun! Si pocainta – ce mijloc lesnicios, indemanos si grabnic, mai ales in aceste zile, cand toata randuiala de viata, si pilda de obste, si aceste slujbe miscatoare, umilicioase, ne trag chiar impotriva voii noastre la plans si pocainta! Pe drept cuvant Sfantul Apostol, inainte de inceputul postului, i-a chemat pe toti in Duminica lasatului sec de branza: "Iata, acum este vremea bineprimita! Iata acum este ziua mantuirii!" Vremea este bineprimita fiindca pacatosul atipit nu va mai auzi in nici o alta vreme asa des chemarea insufletitoare: "Desteapta-te, cel ce dormi, si te va lumina Hristos!" Si bine faceti ca, luand aminte la aceasta poftire, alergati la usile pocaintei cu atata ravna. Purcedeti, deci, mai cu indrazneala, bateti mai staruitor! Multmilostivul va deschide, va tinde cai voi mainile Sale si va va primi in brate.

Lucrarea pocaintei este simpla: un suspin si un cuvant: "Am pacatuit, n-o sa mai fac!" Insa acest suspin trebuie sa strabata cerurile, sa devina mijlocitor inaintea tronului Dreptatii; si acest cuvant trebuie sa stearga din cartea vietii toate inscrisurile prin care sunt insemnate acolo pacatele noastre. Dar de unde vor lua ele asemenea putere? Din osandirea de sine fara crutare si din frangerea fierbinte de inima. Iata, intr-acolo si trebuie sa fie indreptata toata stradania noastra de a ne pocai: inmuiati-va si frangeti-va inima – si apoi, in ceasul spovedaniei, nu va rusinati sa destainuiti tot ce va face de rusine inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor.

In lucrarea pregatirii pentru spovedanie si impartasire, cel mai greu ne vine sa ne calcam pe inima si sa ne destainuim parintelui nostru duhovnicesc, de fapt, insa, acesta ar trebui sa fie lucrul cel mai imbucurator. Oare nu e o bucurie pentru cel acoperit de rani sa fie vindecat, pentru cel patat de toata necuratia sa fie spalat, pentru cel legat in lanturi sa fie slobozit? Dar tocmai in aceasta sta puterea dezlegarii preotesti de la spovedanie: venim acoperiti de rani si plecam vindecati, venim necurati si plecam albiti, venim in lanturi si plecam liberi. Aceasta e fagaduinta lui Dumnezeu: "Spune tu faradelegile tale mai inainte, ca sa fii indreptatit!"

Vei fi indreptatit fara nici o indoiala; dar mai inainte spune faradelegile tale fara sa tainuiesti nimic. Sa stii ca numai rana descoperita se vindeca, numai necuratia data in vileag se spala, numai lanturile aratate se desfac. Ia seama dar, sa nu pleci netamaduit, nealbit si neslobozit!

Cel ce lucreaza aici e Domnul. Parintele duhovnicesc Il reprezinta si spune Cuvantul Lui. Domnul stie pacatul tau, si tu nu poti sa nu ti-l recunosti in gand inaintea Domnului; dar Domnul vrea sa stie daca tu ti-ai da pacatul in vileag inaintea fetei Lui atunci cand ti S-ar infatisa El insusi ori te-ai ascunde, asa cum au facut protoparintii. De aceea a si randuit sa iti arate fata Sa in parintele duhovnic care te spovedeste, poruncindu-i sa spuna in numele Sau si cuvant dezlegator care, rostit fiind pe pamant de o faptura slaba, mai apoi este pecetluit in cer prin puterea lui Dumnezeu.

Si inca o fata mai inchipuie parintele duhovnicesc: fata intregii omeniri. Cel ce se rusineaza sa se dea in vileag la spovedanie sa alunge aceasta rusine prin gandul ca schimba rusine cu rusine: o rusine mare cu o rusine mica, o rusine fara bucurie si fara folos cu o rusine mantuitoare! Inaintea fetei intregii omeniri vor fi date candva in vileag toate faptele noastre rele, si ne vor acoperi cu o asemenea rusine, ca mai bucurosi ne-am invoi sa cada muntii peste noi decat sa fim supusi unei asemenea rusini. Iata, de aceea a si randuit Domnul sa ne rusinam inaintea unuia singur, a duhovnicului, ca prin aceasta sa ne scape de rusinarea inaintea intregii omeniri.

Este o anumita viclenie preapierzatoare in inimile noastre: uneori oamenii isi arata cu placere toate pacatele afara de cel principal, de cel care rusineaza mai mult decat toate fata noastra. Cel mai ades e un pacat trupesc, insa poa­te fi si oricare altul. Cel in care se afla o asemenea neputinta e gata a purta orisice nevointe si a savarsi orisice virtuti, numai sa ramana neatinsa boala pe care a indragit-o. La Domnul insa, legea e asa: "Nu Imi da milostenie, daca patimesti de lipsa intregii intelepciuni; nu imi da post, daca esti impovarat cu dragostea de agonisita; nu imi da osteneala rugaciunii, daca esti bolnav de slava desarta. Descopera-ti rana, ca sa se vindece si sa se preschimbe in frumusete prin virtutea potrivnica ei". Sa se insufleteasca, asadar, tot sufletul, sa se infranga pe sine mai ales in privinta a ceea ce se impotriveste infrangerii.

Acest rod nevrednic al pocaintei este urmarea pregatirii nepotrivite pentru spovedanie. Spovedaniei ii premerge pregatirea prin ostenelile postirii, insingurarii, privegherii si rugaciunilor. Aceasta parte a vietuirii aspre, care chinuie si frange trupul, a fost randuita cu scopul ca sub aceasta nevointa exterioara sa se zamisleasca si sa se desavarseasca intru strapungere miscarile de pocainta ale inimii. Ea e neaparat trebuincioasa ca mijloc, dar fara simtamintele de pocainta nu are scop si isi pierde insemnatatea. Despre cel ce se strapunge numai la aratare nu se poate inca spune ca are deja putere pentru o spoveda­nie deplina, fara rusinare; dar cel ce pe langa asta se strapunge si launtric face spovedanie curata, deplina, fara ascunzisuri. Cel ce si-a cunoscut pacatul, s-a recunoscut vinovat pentru el, l-a plans si a ajuns sa se dezguste de el, acela a zis deja inaintea lui Dumnezeu in chip launtric, prin asezarea inimii lui: "Sunt vinovat! N-o sa mai fac!" Unul ca acesta e gata sa se marturiseasca inaintea intregii lumi, nu numai a parintelui sau duhovnicesc. Si iata unde esta radacina deplinatatii pocaintei: in frangerea inimii pentru pacate insotita de dezgust fata de ele! Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Deci inmoaie-ti inima, topeste-o frangand-o – si ea va lepada afara de la sine tot ce e necurat; iar spovedania va arde toata necuratia prin focul rusinarii si al dezlegarii de catre Dumnezeu.

Inima care lacrimeaza si se indurereaza atrage intelepciune, ce il invata pe cel care se pocaieste sa lucreze in pocainta sa, atat launtric, cat si in afara, in asa chip incat sa culeaga cu mainile pline roadele ei, in randul carora intra nu numai miluirea si deplina iertare, ci si deplina schimbare a inimii spre bine, de la care vine indreptarea vietii. Cel ce si-a strapuns adanc inima se marturiseste deplin si dupa spovedanie se arata cu totul innoit. Aduceti-va aminte de pilda Mariei Egipteanca, a Taisiei, a Evdochiei, a lui Moisi Arapul, a lui David, a talharului si a altora. La o asemenea schimbare sa ravneasca acum oricine se pregateste pentru spovedanie!

In urma dezlegarii de pacate, frangerea inimii si spovedania dau nastere unirii in pocainta a elementului dumnezeiesc cu cel omenesc, din care iese o faptura noua, asa cum a iesit la inceput din scaldatoarea botezului. De asta sa va si invredniceasca Multmilostivul Dumnezeu pe voi pe toti, ca toti sa iesiti din spitalul pocaintei intru totul tamaduiti si cu desavarsire innoiti in toate simtamintele si aplecarile inimii voastre; ca de acum inainte sa iubiti ceea ce mai inainte vreme va lasa reci si sa urati cele fata de care mai inainte erati impatimiti; ca sa iubiti in locul maniei blandetea, in locul trufiei smerenia, in locul betiei trezvia, in locul curviei intreaga intelepciune [curatia], in locul zavistiei voirea de bine, in locul urii dragostea, in locul zgarceniei darnicia, in locul iubirii de placeri infranarea, in locul leneviei iubirea de osteneala, in locul imprastierii seriozitatea, in locul galcevirii iubirea de pace, in locul judecarii si clevetirii cinstirea aproapelui – intr-un cuvant, in locul oricarui pacat si oricarei patimi virtutea si buna aplecare potrivnica.

Cineva care s-a pocait asa cum trebuie, atunci cand dupa spovedanie tovarasii de viata pacatoasa pe care-i avusese inainte vreme l-au poftit la placerile lor obisnuite, a raspuns: "Eu nu mai sunt acelasi!" Iata cu ce intocmire sufleteasca se cade sa ne aratam si noi la sfarsitul pregatirii pentru impartasire, asa incat atunci cand se vor rascula patimile cu care ne-am deprins, cerand sa fie satisfacute, toate oasele noastre sa le raspunda: "Noi nu mai suntem aceiasi!"

Si asa va fi, daca ne vom cunoaste pacatele, ne vom marturisi vinovatia pentru ele si le vom plange, si vom dobandi dezgust fata de ele, si le vom marturisi fara sa tainuim nimic parintelui nostru duhovnicesc, luand hotararea nestramutata de a nu le mai repeta: fiindca atunci puterea lui Dumnezeu se va pogori in noi si ne vom arata ziditi intru Hristos Iisus spre fapte bune, ca intru ele sa umblam, ferindu-ne de tot raul. Amin!

(din: Sfantul Teofan Zavoratul, "Predici", Editura Sophia, Bucuresti, 2009)

Vezi si: MILUIESTE-MA, DUMNEZEULE, MILUIESTE-MA … Omilii ale Sf. Teofan Zavoratul in Miercurea Curata despre ce inseamna sa facem pocainta si cum sa ne pregatim cum se cuvine pentru Sfanta Impartasanie?

Legaturi:

    PARINTELE MELCHISEDEC, STARETUL MAN. PUTNA: "Avem nevoie de multa rugaciune si priveghere! Neamul si omenirea intreaga gem, dorind rugaciunea!"
    DUMINICA IERTARII/ A IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI. INTRAREA IN SFANTUL SI MARELE POST: "Sa ne folosim de aceasta vreme a Postului, fiindca nu stim de ni se va mai da o vreme ca aceasta…"
    Sfaturi practice de la SFANTUL VASILE CEL MARE pentru a aduce ROADE VREDNICE DE POCAINTA
    Pregatirea pentru Taina Spovedaniei
    "Totdeauna recomand pocainta SI marturisire. Niciodata nu recomand DOAR marturisire"!
    Indreptatirea de sine – izolatorul cel mai puternic intre om si Dumnezeu
    CUV. PAISIE DESPRE PUTEREA si ROADELE POCAINTEI
    "In orice iarna duhovniceasca sa asteptam cu rabdare si nadejde primavara duhovniceasca"
    CUVIOSUL PAISIE DESPRE NEVOIA DE SPOVEDANIE SI DE POVATUITOR DUHOVNICESC
    SPOVEDANIA – LEGAREA RANILOR. CUM SA O FACEM CORECT?
    Parintele Gheorghe Calciu: "SPOVEDITI-VA SI IMPARTASITI-VA, NU E NIMIC MAI INALT IN LUMEA ACEASTA!"
    Prefacerea rusinii in putere impotriva patimilor, in Taina Pocaintei si a Sfintei Spovedanii
    Marturisire si impartasire – Sfantul Grigorie Palama
    SF.NICODIM AGHIORITUL: Cum se vindeca cei ce pacatuiesc in nadejdea ca spovedindu-se si pocaindu-se vor fi iertati
    Sfantul Nicodim Aghioritul despre folosul spovedaniei dese si despre paza de pacat
    ZAHEU SI PUTEREA IUBIRII CARE CHEAMA LA POCAINTA: "Domnul nu intoarce spatele nimanui"
    Intrarea in Postul cel Mare. Chemare spre pocainta
    "Nu e pacat care sa tina piept pocaintei. Pentru ce sa intarziem?"
    Simtirea pacatoseniei il misca pe Dumnezeu – Cuv. Paisie Aghioritul
    Sf. Dimitrie al Rostovului: ADEVARATA POCAINTA: OSTENELI MAI MARI DECAT PACATELE!
    Sf. Nicodim Aghioritul: ADEVARATA POCAINTA
    Cuviosul Paisie despre pierderea simtamantului pocaintei la crestinii de azi
    SA NE CUNOASTEM BOALA NOASTRA (cercetarea de sine) – Cuv. Paisie Aghioritul

Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-teofan-zavoratul-ne-ajuta-sa-ne-spovedim-autentic-si-lucrator/

De cate ori trebuie sa ne spovedim? - Arhimandritul Cleopa Ilie - Cuvinte duhovnicesti

5 Iunie 2014

Spovedania nu este legata de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de cate ori simtim nevoia sa ne usuram sufletul de povara pacatelor si sa primim mangaierea harului si nadejdea iertarii. Cu cat ne spovedim mai des, cu atat mai bine.

 - De cate ori pe an trebuie sa se spovedeasca mirenii?

- Spovedania nu este legata de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de cate ori simtim nevoia sa ne usuram sufletul de povara pacatelor si sa primim mangaierea harului si nadejdea iertarii. Cu cat ne spovedim mai des, cu atat mai bine.

De obicei insa, spovedania este legata de cele patru posturi. Porunca a patra a Bisericii invata sa ne marturisim pacatele de patru ori pe an, in cele patru posturi. Cei mai sporiti in evlavie sa se spovedeasca in fiecare luna, iar ceilalti "macar o data pe an" si anume in Postul Pastilor [Postul de Invierea Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos] (Marturisirea Ortodoxa, partea I, intrebarea 90).

(Ne vorbeste Parintele Cleopa 4, Editia a II-a, Editie ingrijita de Arhimandrit Ioanichie Balan, Editura Manastirea Sihastria, Vanatori-Neamt, 2004, p. 100)

Despre Arhimandritul Cleopa Ilie

Iata ce vreau sa va mai spun: sa nu socotim vreodata ca am facut inceput bun. Sa dorim intotdeauna sa punem inceput bun. Pentru ca noi nu cunoastem cum trebuie sa fie un om care pune inceput bun, cum trebuie sa se poarte. Sa zicem: "Doamne, da-mi ajutorul Tau, sa pun inceput bun, sa-mi indrept viata".

Sursa: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/de-cate-trebuie-sa-ne-spovedim

Informatii utile:
- ALEGEREA DUHOVNICULUI, pericolul aparentelor inselatoare, "PACEA" SUPERFICIALITATII IMPATIMITE si usuratatea dezlegarii neroditoare la impartasanie. Alegerea duhovnicului PACEA FALSA. Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi-Singhel Ioan Buliga