Ce inseamna Agricultura Ecologica? - Originea si definirea agriculturii ecologice - Agricultura Biodinamica, Organica, Biologica - Agricultura Ecologica Imprimare
Sanatate si Viata - Stiati ca...
Scris de Administrator   
Joi, 30 Decembrie 2010
Vizualizări: 6211

Originea si definirea agriculturii ecologice

Agricultura Bio - Legume, Fructe Agricultura ecologica este consecinta unei serii de reflectii si rezultatul dezvoltarii mai multor metode de productie agricola initiate alternativ indeosebi in nordul Europei.

Se cuvine sa mentionam aici in special trei curente de gandire:

  • "Agricultura biodinamica", aparuta in Germania sub impulsul lui Rudolf Steiner;
  • Agricultura organica" ("organic farming"), nascuta in Anglia, idei dezvoltate de Sir Howard in "Testamentul agricol" (1940);
  • Agricultura biologica", dezvoltata in Elvetia de catre Hans Peter Rusch si H. Müller.


Diferite curente care stau la originea anumitor termeni protejati de catre legile comunitare, considera esentiala legatura dintre agricultura si natura, cat si respectul pentru ecosistemele naturale si se distanteaza cu un demers mai degraba dirijist pentru agricultura, maximizand randamentul cu ajutorul mai multor interventii, cu diferite categorii de produse de sinteza.

Pentru a defini conceptul de agricultura ecologica pare potrivit sa facem referiri la definitia dezvoltata in "Codex Alimentarius", pe baza contributiilor expertilor din lumea intreaga. Codex-ul considera agricultura ecologica un sistem global de productie agricola (vegetala si animala), care privilegiaza mai mult metode de gestiune dec`t recurgerea la factori de productie de origine externa. Din acest punct de vedere sunt utilizate, de preferinta, metodele de cultura ecologice si mecanice in locul produselor chimice de sinteza.

Dupa modelul directivelor din Codex, agricultura ecologica trebuie sa contribuie la urmatoarele obiective:

  • cresterea biodiversitatii per ansamblul sistemului;
  • cresterea activitatii biologice a solului;
  • mentinerea pe termen lung a fertilitatii solului;
  • reciclarea deseurilor de origine vegetala si animala cu scopul de a restitui elementele nutritive solului, reducand pe cat posibil utilizarea resurselor neregenerabile;
  • accentuarea folosirii resurselor regenerabile in sistemele agricole organizate la nivel local;
  • promovarea utilizarii cu masura a solului, a apei si a aerului si reducerea cat mai mult posibil a tuturor formelor de poluare provocate de cultivarea plantelor si cresterea animalelor;
  • manipularea produselor agricole acordandu-se o atentie deosebita metodelor de prelucrare cu scopul de a mentine integritatea ecologica si calitatile esentiale ale produsului in toate stadiile;
  • sa fie facuta intr-o exploatatie existenta dupa o perioada de conversie a carui durata este determinata de factorii specifici locului, ca de exemplu precedentele culturale, tipurile de culturi si animalele crescute.

Alimentele si produsele provenite din agricultura ecologica se caracterizeaza prin:

  • calitatea acestora, adica aspectul "curat si net" al produsului, prospetimea sa, gustul, durata de pastrare in magazin, avantajul de a fi produs ca si un produs lipsit de reziduuri chimice si lipsit de contaminare;
  • ingredientele care intra in compozitia lor:
    • produsele transformate trebuie sa fie conform dispozitiilor si reglementarilor in vigoare (volumul total si disponibilitatea in fiecare anotimp)
    • ambalare (greutate si/sau nr. de articole pe ambalaj)
    • materialul de ambalare
    • prezentare (produs congelat, asepsizat, uscat, etc.)
    • modul si conditiile de transport (transport marin, aerian).

Legume, fructe, etc. - Agricultura Ecologica

Pe parcursul anilor 50, obiectivul principal atribuit agriculturii era de a satisface, datorita unei cresteri foarte importante a productivitatii agricole, nevoile primare de hrana si cresterea nivelului de trai in C.E. (Comunitatea Europeana). Se intelege, asadar, ca a fost greu pentru agricultura ecologica sa obtina un ecou favorabil in acest context.

In schimb, sfarsitul anilor 60 si mai ales anii 70 corespund cu aparitia constientizarii importantei protectiei mediului, la care agricultura ecologica putea da un raspuns adecvat. S-au creat noi asociatii regrupand producatori, consumatori, si alte persoane interesate de ecologie, de o viata legata de natura. Aceste organizatii si-au dezvoltat propriile caiete cu indatoriri, cu reguli de productie ce trebuie respectate.

Cu toate acestea, agricultura ecologica a inflorit cu adevarat in decursul anilor 80 cand modelul nou de productie si interesul consumatorilor pentru aceste produse a continuat sa creasca, atat in majoritatea tarilor europene, cat si in alte tari, ca SUA, Canada, Australia si Japonia. Asistam acum la o crestere importanta a numarului de producatori si la o demarare de initiative in domeniul prelucrarii si comercializarii produselor ecologice.

Acest context favorabil dezvoltarii agriculturii ecologice se datoreaza, in mare parte, grijii consumatorilor de a vedea expuse produse sanatoase si de a respecta mai mult mediul. In paralel, serviciile administrative oficiale recurg, treptat, la recunoasterea agriculturii ecologice introducand-o in temele de cercetare si adoptand o legislatie adecvata acestui sector (de exemplu, in Austria, Franta, Danemarca). Pe de alta parte sunt acordate subventii atat la nivel national, cat si la nivel regional de catre unele state membre din profitul obtinut din acest tip de agricultura.

Legume, fructe, zarzavaturi, verdeturi, cereale, paine, etc. - Agricultura EcologicaIn ciuda acestor eforturi, agricultura ecologica a ramas, totusi, in aceasta perioada, cu un handicap datorat confuziei care exista in ochii consumatorilor privind insasi semnificatia conceptului de agricultura ecologica si restrictiile pe care le implica aceasta.

Aceasta confuzie este cauzata, mai ales, de existenta mai multor "scoli" si "filozofii" diferite, de absenta unei armonii a terminologiei folosite, de prezentarea heterogena a produselor, de amestecul care se face intre produsele ecologice, produsele de calitate, produsele naturale, etc. Utilizarea frauduloasa a indicatiilor care fac referire la acest mod de productie contribuie, pe de alta parte, la intarirea acestei confuzii.


Sursa: http://www.plantmed.bioagro.ro/agricultura_ecologica.php?articol=2